Ponta vrea program de lucru 9.00-17.00 pentru angajaţii instituţiilor publice
Premierul Victor Ponta a recomandat conducerii instituţiilor publice să modifice programul de lucru al angajaţilor şi să îl încadreze în intervalul orar 9.00-17.00, conform normelor Uniunii Europene, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
"Este o recomandare a primului-ministru, în vederea alinierii la normele UE. La nivelul Guvernului, angajaţii vor lucra în intervalul orar 9.00-17.00, dar fiecare instituţie, în funcţie de specificul activităţii, poate opta totuşi pentru propriul program optim de funcţionare, precum între orele 8.00-16.00. Recomandarea premierului este însă pentru un program de lucru aliniat normelor UE", a spus oficialul guvernamental. Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că programul de lucru cu publicul nu va fi modificat, urmând să fie menţinut în intervalul 8.00-16.00.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













