Ponta vorbeşte de neajunsurile fiscalităţii reduse şi de creşterea numărului de contribuabili

Autor: Departamentul Economic Postat la 29 ianuarie 2015 70 afişări

Fiscalitatea redusă presupune servicii sociale mai mici, iar un număr limitat de contribuabili nu poate genera venituri suficiente, a afirmat premierul Victor Ponta, arătând că este necesară creşterea numărului de contribuabili şi punctând că impozitarea unică depinde de ce îşi doreşte societatea.

"Întrebarea este cum putem cu 16% să avem şcoli şi spitale ca în Germania, unde plătesc 48%? Un grad foarte scăzut de fiscalitate - şi România are un grad scăzut de fiscalitate - presupune servicii sociale mai mici. Nu a găsit nimeni soluţia magică, cât timp nu avem petrolul celor din Golf sau alte resurse, în care să ai din ce în ce mai mici taxe şi din ce în ce mai mari cheltuieli sociale. Nu ai cum acest lucru", a spus Ponta la o conferinţă pe tema Planului de combatere a sărăciei.

Numărul angajaţilor a scăzut constant după 1990, în timp ce numărul pensionarilor crescut. Dacă în 1990 erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,6 milioane de pensionari, în prezent sunt 4,5 milioane de salariaţi şi 5,3 milioane de pensionari.

Ponta a mai arătat că un număr extrem de limitat de contribuabili nu poate genera venituri suficiente pentru investiţii în sănătate, educaţie şi incluziune socială, punctând şi faptul că 3 milioane persoane din populaţia activă din România se află în afara ţării şi nu plătesc niciun leu la sistemul social românesc.

Premierul a susţinut astfel că creşterea numărului de contribuabili este singura soluţie sustenabilă pe termen lung.

"Eu mai sunt de părere - şi bănuiesc că Obama nu-i chiar comunist când vorbeşte de impozitarea celor cu venituri şi averi foarte mari - că o societate modernă are şi tipuri diferite de a-i aborda pe cei foarte competitivi, nu spun pe cei foarte bogaţi, fie la nivel antreprenorial, fie din orice alt fel de venituri", a adăugat Ponta, arătând că este nevoie de un sistem eficient pentru aplicarea normelor de impozitare a marilor averi, dar şi de un sistem diferit de taxare în special pentru venituri şi proprietăţi foarte mari.

"Cota unică, impozitarea marilor averi nu sunt neapărat măsuri ideologice, ci ţin de ceea ce ne dorim ca societate", a mai afirmat şeful Guvernului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
FISCALITATE,
/actualitate/ponta-vorbeste-de-neajunsurile-fiscalitatii-reduse-si-de-cresterea-numarului-de-contribuabili-13792891
13792891
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.