Ponta: Joi avem întâlnirea finală cu FMI. Sper în reducerea impozitării muncii într-o perioadă rezonabilă

Postat la 11 iunie 2014 49 afişări

Premierul Victor Ponta a anunţat că, joi, va avea o ultimă întâlnire cu delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, adăugând că speră ca relaxarea impozitării muncii să fie efectuată "într-o perioadă de timp rezonabilă" şi susţinută inclusiv de opoziţie.

Ponta: Joi avem întâlnirea finală cu FMI. Sper în reducerea impozitării muncii într-o perioadă rezonabilă

 "Ne apropiem de finalul discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Mâine (joi - n.r.), vom avea o întâlnire finală în care tragem nişte concluzii. Important este ca obiectivul principal, şi anume o relaxare fiscală în ceea ce priveşte impozitarea muncii, să fie atins într-o perioadă de timp rezonabilă.

Astăzi ştiu că se întâlnesc şi cu reprezentanţii opoziţiei. Sincer, sper ca şi aceştia să nu-şi fi schimbat părerea, în special foştii colegi liberali, şi să susţină Guvernul în efortul pe care îl facem, de relaxare fiscală, ţinând cont de datele foarte bune privind creşterea economică, reducerea deficitului, a cheltuieililor bugetare de la începutul anului", a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

Liderii PDL şi PNL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanţi ai celor două partide, au, miercuri, o întâlnire comună cu membrii delegaţiei FMI pentru a discuta şi despre reducerea CAS cu 5%, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ponta-joi-avem-intalnirea-finala-cu-fmi-sper-in-reducerea-impozitarii-muncii-intr-o-perioada-rezonabila-12737543
12737543
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.