Comisia de anchetă: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor din 2009

Postat la 06 septembrie 2017 309 afişări

Raportul Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale conţine printre concluzii faptul că preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fal şi uz de fals.

Comisia de anchetă: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor din 2009

”Comisia a constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu. Aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii celor două instituţii au acţionat în forţă, cu rea credinţă, în total dispreţ faţă de lege”, se arată în concluziile raportului.

Amploarea acţiunilor care li se impută fostului preşedinte şi membrilor Guvernului PDL de atunci a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor, se precizează în raportul comisiei.

Faptele pe care se întemeiază concluzia comisiei se referă la demiterea ministrului de Interne Dan Nica, urmată de schimbarea tuturor miniştrilor PSD cu miniştri interimari de la PDL pe 1 octombrie 2010. Prin decrete prezidenţiale. ”Aceste decrete sunt emise cu încălcarea legii, deoarece în momentul emiterii de către preşedinte, decretul nr.1360 privind constatarea vacanţei tuturor posturilor de membru al Guvernului ale miniştrilor PSD, ca urmare a demisiilor acestora nu fusese publicat, deci nu exista (art.100 alin. (1) din Constituţie)”, se arată în raport. Ulterior, au fost schimbaţi şi 20 de prefecţi cu impact direct asupra organizării alegerilor.

Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.