PIB-ul Chinei a crescut cu 7,3% în trimestrul trei, cel mai lent ritm după primul trimestru din 2009

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 21 octombrie 2014 42 afişări

China a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere economică de 7,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind cu 0,1 puncte procentuale peste aşteptările analiştilor, dar cel mai lent ritm după cel din primul trimestru al anului 2009, transmite Bloomberg.

Creşterea PIB a fost susţinută de cererea mai mare pentru exporturi şi servicii şi justifică intenţia guvernului de la Beijing de evitare a unor măsuri de stimulare mai ample decât cele adoptate în ultimele luni, potrivit Bloomberg.

Liderii chinezi au relaxat controlul asupra achiziţiilor de locuinţe, iar banca centrală a suplimentat lichidităţile puse la dispoziţia băncilor, pentru a contracara încetinirea creşterii economice, provocată de reducerea cererii pe piaţa imobiliară.

"Creşterea economică a fost susţinută de exporturi decente şi de faptul că cererea internă este mai mult decât cea de pe piaţa imobiliară", a declarat Louis Kuijs, economist şef la divizia din China a Royal Bank of Scotland Group, în Hong Kong.

Producţia industrială a urcat cu 8% în septembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, comparativ cu un avans de 7,5% anticipat de analişti şi cel de 6,9% consemnat în august, cel mai lent din peste cinci ani.

Vânzările de retail au crescut la rândul lor cu 11,6% în termeni anuali, fiind aproape de aşteptările analiştilor, dar sub ritmul de 11,9% înregistrat în august.

Premierul Li Keqiang şi-a exprimat preferinţa pentru reforme care să stimuleze economia, iar guvernatorul băncii centrale s-a angajat să menţină o politică monetară prudentă. Preşedintele Xi Jinping a declarat în luna mai că ţara are nevoie să se adapteze la un ritm "normal" de creştere economică.

"Guvernul a reiterat că nu vor fi aplicate măsuri ample de stimulare, iar datele de astăzi vor întări această intenţie", consideră Zhu Haibin, economist şef în China la JPMorgan Chase, în Hong Kong.

Faţă de trimestrul al doilea, creşterea PIB, ajustată sezonier, a fost de 1,9%, comparativ cu aşteptările analiştilor de 1,8% şi avansul de 2% înregistrat în trimestrul precedent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHINA,
ECONOMIE,
/actualitate/pib-ul-chinei-a-crescut-cu-7-3-in-trimestrul-trei-cel-mai-lent-ritm-dupa-primul-trimestru-din-2009-13431752
13431752
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.