Piaţa externalizării de creanţe a scăzut cu 28% în 2014, la 1,25 miliarde euro. Colectarea a urcat cu 24%

Autor: Raluca Ghinea Postat la 27 mai 2015 45 afişări

Piaţa de externalizare a creanţelor de către creditori s-a redus anul trecut cu 28% faţă de 2013, la 1,25 miliarde euro, pe fondul scăderii pe segmentul de persoane fizice cu 34%, însă pe de altă parte valoarea creanţelor colectate a urcat cu 24%, la 475 milioane euro, potrivit asociaţiei de profil.

"Externalizarea de creanţe a înregistrat o scădere anuală de 12% în perioada 2011-2014, pentru că tot mai puţine credite sunt date de bănci în ultima vreme. Dacă vorbim de creditele negarantate, trendul externalizării de creanţe este de scădere sau stabilizare în continuare", a declarat miercuri Georg Kovacs, preşedintele Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC), într-o conferinţă de presă.

Segmentul persoanelor fizice a cumulat creanţe externalizate anul trecut de 1,08 miliarde euro, iar cel al companiilor a atras 169,25 milioane euro.

Deşi numărul creanţelor externalizate pentru persoanele fizice a crescut cu 7,4%, la aproape 5,24 milioane cazuri, valoarea acestora s-a redus de la circa 1,65 miliarde euro, întrucât au fost înregistrate mai multe debite date spre colectare de către companiile de utilităţi (telefonie, electricitate, gaz) decât cele ale băncilor, însă acestea au o valoare mai mică decât în cazul creditelor bancare. Valoarea medie a unei creanţe s-a redus astfel de la 338 euro la 207 euro.

"Cu toate că piaţa de externalizare a scăzut cu 28%, veniturile colectate din creanţe s-au mărit pentru că încă mai colectăm din portofoliile achiziţionate anii trecuţi. Însă simţim o presiune pe preţurile de colectare, oricât am plăti pentru un portofoliu de creanţe, reuşim să colectăm circa 100-110 euro pe caz", a explicat Kovacs.

Colectarea pe segmentul persoanelor fizice a consemnat un avans de 25% anul trecut, la 432,25 milioane euro, odată cu o creştere a numărului de debite colectate cu 28%, la 4,18 milioane cazuri.

Veniturile realizate de companiile de colectare a creanţelor au înregistrat anul trecut o creştere cu 24%, la aproape 33,04 milioane euro, de la 26,72 milioane euro în 2013, în special datorită volumului de achiziţii de portofolii de creanţe, care s-a majorat cu 39% şi colectării de creanţe pe segmentul companiilor cu 22%, în timp ce veniturile obţinute pe zona persoanelor fizice au fost mai mari doar cu 3%.

"Companiile de colectare a creanţelor din România rămân concentrate pe etapa de colectare a creanţelor pe cale amiabilă, iar corespondenţa scrisă rămâne cea mai utilizată metodă pentru colectarea creanţelor în România", a mai spus Kovacs.

Cele 15 companii membre AMCC reprezintă aproximativ 80% din totalul pieţei de colectare a creanţelor (servicii de colectare a creanţelor şi achiziţii de portofolii de creanţe) şi 90% din piaţa de servicii de colectare a creanţelor. În prezent au un număr estimat de 3000 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CREANŢE,
COLECTARE,
/actualitate/piata-externalizarii-de-creante-a-scazut-cu-28-in-2014-la-1-25-miliarde-euro-colectarea-a-urcat-cu-24-14344392
14344392
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.