Peste 4.000.000 de pensionari trăiesc cu mai puţin 230 de euro pe lună, deşi economia ,,duduie''

Postat la 12 septembrie 2017 177 afişări

Numărul mediu de pensionari a fost de 5,225 milioane de persoane, în trimestrul II 2017, în scădere cu 9.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie lunară a ajuns la 1.022 lei, mai mare cu 0,6% faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Peste 4.000.000 de pensionari trăiesc cu mai puţin 230 de euro pe lună, deşi economia ,,duduie''

Datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 450 de lei (790 lei în judeţul Botoşani faţă de 1.247 lei în Municipiul Bucureşti).

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,5% în totalul celor de asigurări sociale, scrie rrealitatea.net

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.