Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 09 martie 2016 607 afişări

Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac

Ameninţarea KeRanger, care criptează datele de pe terminale Mac, este o adaptare a celei mai recente versiuni ale ameninţării de tip ransomware Linux.Encoder, care a atacat sistemul de operare Linux în repetate rânduri, în cursul anului 2015, infectând mii de servere, relevă datele unei cercetări realizate de specialiştii Bitdefender.

În acelaşi timp, KeRanger este prima ameninţare de tip ransomware complet funcţională pe sistemul de operare Mac OS X, prima care se distribuie prin intermediul unei actualizări software provenite de la un dezvoltator legitim şi, totodată, primul ransomware care funcţionează pe mai multe sisteme de operare.

„Utilizatorii de Mac OS X se pot proteja de ameninţarea ransomware KeRanger numai prin folosirea unei soluţii de securitate destinate acestui sistem de operare, capabile să depisteze comportamentele fişierelor şi după momentul în care acestea se instalează pe terminale”, declară  Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Cea mai importantă funcţionalitate de securitate a sistemului de operare Mac OS X este Gatekeeper, sistem care restricţionează sursele din care utilizatorii îşi instalează aplicaţii, pentru a reduce riscul descărcării de aplicaţii periculoase. Setările din fabrică îi permit utilizatorului să instaleze programe numai din magazinul de Mac App Store şi de la alţi dezvoltatori verificaţi de Apple.

Pentru a ocoli Gatekeeper, atacatorii au introdus ameninţarea ransomware KeRanger într-o actualizare a programului de descărcat fişiere Transmission, un client BitTorrent similar uTorrent sau BitComet. Potrivit Apple, atacatorii au folosit un certificat legitim al unei companii din Turcia, capabil să treacă de filtrele de securitate Gatekeeper. Noul certificat digital cu care era semnată aplicaţia Transmission diferă de cel folosit la semnarea versiunilor precedente ale programului.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care livrează soluţii de securitate în peste 150 de ţări, printr-o reţea complexă de distribuitori şi parteneri.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/panica-pentru-utilizatorii-apple-a-aparut-primul-virus-adevarat-de-mac-15101774
15101774
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.