Orban: Fără izolare şi carantină am fi avut de 10, 20 de ori mai multe cazuri de români infectaţi

Postat la 06 iulie 2020 48 afişări

Orban: Fără izolare şi carantină am fi avut de 10, 20 de ori mai multe cazuri de români infectaţi

Fără măsura izolării la domiciliu şi a carantinei instituţionalizate am fi avut, în România, cazuri de 10 sau chiar 20 de ori mai numeroase, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

„Şedinţa de azi (luni - n.r.) are un singur punct pe ordinea de zi, adică Legea privind instituirea unor măsuri de sănătate publică în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Exista baza legală şi înainte pentru toate măsurile pe care le-am luat. Unde am fi fost dacă nu am fi putut să luăm aceste măsuri de izolare şi de carantinare instituţionalizată. Noi am avut expunere uriaşă în cazul cetăţenilor veniţi din ţări cu rată mare de infectari. Fără măsura carantinei am fi avut în România cazuri de 10-20 de ori mai numeroase”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a mai spus că Guvernul va trimite în Parlament cât mai rapid proiectul de lege.

„Nu ştiu altă ţară afectată de epidemie în care unele instituţii să se implice în boicotarea unor măsuri de protecţie a cetăţenilor implementate de Guvern. Vom încerca să convingem parlamentarii de necesitatea aprobării rapide a unei astfel de legi”, a adăugat Orban.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cazuri,
infectare,
romani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.