Oraşul care le-a oferit locuitorilor săi 3 milioane de dolari

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 07 noiembrie 2014 726 afişări

Oraşul care le-a oferit locuitorilor săi 3 milioane de dolari

În anul 2012, consiliul local al oraşului Vallejo, California a aprobat o rezoluţie care prevedea că 30% din taxele colectate vor merge către un fond special. Acest fond special urma să fie dedicat unor proiecte alese şi votate de către cetăţeni.

Fondul a fost creat în aprilie 2012 şi a colectat bani timp de 18 luni, până în octombrie 2013, timp în care s-au strâns peste trei milioane de dolari. În aceeaşi perioadă, un consiliu cetăţenesc format din peste 500 de persoane a selectat o parte din sutele de proiecte.

În mai 2013, autorităţile locale au organizat un referendum în cadrul căruia locuitorii din Vallejo au ales proiectele care urmau să fie finanţate. Astfel, oamenii au decis repararea unor străzi, îmbunătăţiri aduse sistemului de iluminat public, o grădină publică şi acordarea unor burse pentru tinerii ce doreau să studieze.

După ce ştirea s-a răspândit, mai multe oraşe precum New York, Chicago sau San Francisco au început să deruleze programe similare, denumite programe de buget participativ, prin care pun la dispoziţia locuitorilor o parte din taxele colectate.

"Succesul se datorează oamenilor din Vallejo", a declarat Joey Lake, preşedintele comitelului de organizare a bugetului participativ. "Timpul lor, energia şi pasiunea lor a pus în mişcare acest proiect. Au reuşit să transforme acest oraş, aflat nu cu mulţi ani în urmă un faliment, într-un exemplu pentru toată lumea."

Urmărește Business Magazin

/actualitate/orasul-care-le-a-oferit-locuitorilor-sai-3-milioane-de-dolari-13506428
13506428
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.