Olguţa Vasilescu: Toţi membrii PSD s-au opus demiterii/autosuspendării lui Dragnea, nu este corupţie

Autor: Thomas Dinca Postat la 18 mai 2015 36 afişări

Toţi membrii PSD s-au opus oricărei discuţii legate de demiterea sau autosuspendarea lui Liviu Dragnea din PSD, cu argumentul că nu este vinovat de o faptă de corupţie incriminată de Rezoluţia PSD, a afirmat vicepreşedintele PSD Olt Olguţa Vasilescu.

Membrii PSD veniţi luni la sediul partidului au fost anunţaţi că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional, aşa cum era programat şi unde Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv, şi că o decizie în privinţa lui Dragnea va fi luată miercuri, în Comitetul Executiv.

Potrivit unor reprezentanţi ai PSD, la sediul partidului au avut loc, timp de două ore, doar discuţii informale între liderii partidului, membrii social-democraţi fiind informaţi ulterior că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), iar o decizie în cazul lui Liviu Dragnea va fi luată în Comitetul Executiv, programat pentru miercuri, începînd cu ora 16.00.

Înaintea discuţiei de luni, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie.

Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DRAGNEA,
PSD,
/actualitate/olguta-vasilescu-toti-membrii-psd-s-au-opus-demiterii-autosuspendarii-lui-dragnea-nu-este-coruptie-14285581
14285581
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.