Oful cultivatorilor de tutun

Autor: Ioana Matei Postat la 27 noiembrie 2013 288 afişări  

Asociaţia Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun (AOPFT) atrage atenţia că viitorul producţiei de tutun din România şi din Sud-Estul Europei va fi puternic afectat de noile reglementări comunitare.

Oful cultivatorilor de tutun

„Decizia de interzicere a utilizării ingredientelor duce la renunţarea cultivării la unele tipuri de tutun. Aceasta are consecinţe grave atât în România, cât şi în tări precum Bulgaria sau Grecia, şi, de aceea, am decis să căutăm împreună soluţii concrete pentru a salva peste 100.000 de cultivatori şi procesatori de tutun din regiune, precum şi locurile de muncă ale altor câteva sute de mii de oameni”, declară Petru Bota, Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun.

În cadrul primei Conferinţe Naţionale a Cultivatorilor de Tutun, AOPFT a analizat impactul regional al noii Directive privind produsele din tutun, în colaborare cu asociaţiile similare din Bulgaria, din Grecia, dar şi cu reprezentanţii UNITAB (Asociaţiei Europene a Cultivatorilor de Tutun). Una dintre principalele teme discutate în cadrul conferinţei este crearea platformei de comunicare SEETGA (South – Eastern Europe Tobacco Growers Alliance), ce oferă un cadru de cooperarea şi posibilitatea unui dialog concret între cultivatorii de tutun din Sud-Estul Europei, facilitând astfel identificarea celor mai bune soluţii la problemele din acest sector. Asociaţiile din Bulgaria, Grecia şi România formează nucleul acestei platforme de cooperare şi comunicare.

“În cadrul dezbaterilor desfăşurate pe durata Conferinţei cu asociaţii similare din Grecia şi Bulgaria am ajuns la concluzia că problemele cu care se confruntă asociaţiile din regiune sunt în mare măsura aceleaşi, factorii care ne afectează sunt comuni, iar poate împreuna vom identifica soluţii şi căi de rezolvare ale acestora”, declară Petru Bota, Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun.

AOPFT a organizat prima Conferinţa Naţională a Cultivatorilor de Tutun, la care a participat împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Europene a Cultivatorilor de Tutun şi ai asociaţiilor de profil din Bulgaria şi Grecia, pentru a analiza impactul noilor reglementări europene asupra activităţii producătorilor de tutun. Acest eveniment inaugurează o serie de întâlniri între actorii principali din domeniul tutunului din regiune (cultivatori, procesatori, producători) care împreună cu ministerele agriculturii şi cu sprijinul parlamentelor naţionale pot găsi cele mai bune soluţii pentru a garanta un viitor cultivatorilor de tutun. 

AOPFT, cu sprijinul UNITAB şi împreună cu asociaţiile din Bulgaria şi Grecia, îşi reafirmă îngrijorarea că revizuirea Directivei privind produsele din tutun ar putea conduce la interzicerea culturilor de tutun Burley şi Oriental. Totodată, îşi exprimă încrederea că, în cadrul platformei SEETGA, cooperarea dintre cultivatorii de tutun va genera soluţii viabile pentru a adresa eficient problemele din acest sector, fără a pune în pericol locurile de muncă a sute de mii de oameni.

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
tutun,
asociatie,
bulgaria,
grecia
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/oful-cultivatorilor-de-tutun-11725083
11725083
comments powered by Disqus
Când se termină apa Când se termină apa

Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING: Unul dintre cei mai CUNOSCUŢI oameni de afaceri a MURIT. Orice român are cel puţin un produs făcut de el BREAKING: Unul dintre cei mai CUNOSCUŢI oameni de afaceri a MURIT. Orice român are cel puţin un produs făcut de el
ONE.ro
Iulia Albu, despre nunta regală: "Moartea clinică a modei!". Cine a fost criticată dur Iulia Albu, despre nunta regală: "Moartea clinică a modei!". Cine a fost criticată dur
Femeia zilei nu e Meghan Markle! E româncă şi i-a fermecat pe americani
Cât impozit plăteşte Simona Halep, pe an, pentru maşinile de lux deţinute. Suma este incredibilă
Descopera.ro
Pe Pământ există EXTRATEREŞTRI care trăiesc printre oameni. Dovezile aduse de savanţi provoacă o CONTTROVERSĂ de proporţii. ''Nu este nimic metaforic aici, au fost aduşi!''. Cum arată aceştia - FOTO Pe Pământ există EXTRATEREŞTRI care trăiesc printre oameni. Dovezile aduse de savanţi provoacă o CONTTROVERSĂ de proporţii. ''Nu este nimic metaforic aici, au fost aduşi!''. Cum arată aceştia - FOTO
Descoperire de talie MONDIALĂ la marginea unui râu din România. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră. ''SURPRIZA cea mai mare a venit când am ...'' - FOTO
MISTERUL prăbuşirii avionului MH370 al Malaysia Airlines, ELUCIDAT în sfârşit după patru ani. De vină a fost pilotul. ''I-a UCIS!''
Go4it.ro
Descoperire BIZARĂ făcută recent de astronomi la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Neptun! Dacă se dovedeşte a fi reală, va schimba tot ce ştim. „Ar fi o descoperire de o importanţă ştiinţifică fără pereche!” Descoperire BIZARĂ făcută recent de astronomi la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Neptun! Dacă se dovedeşte a fi reală, va schimba tot ce ştim. „Ar fi o descoperire de o importanţă ştiinţifică fără pereche!”
Cel mai mare jucător de pe piaţa de smartphone-uri din Africa este o companie de care majoritatea europenilor nu au auzit, probabil, niciodată
Regizorul filmului „Alien” vorbeşte despre o discuţie ŞOCANTĂ pe care a avut-o cu un expert NASA despre extretereştri. „Ne vor elimina în trei secunde. Pregăteşte-te să fugi!”
Csid.ro
Cea mai bună dietă din toate punctele de vedere in 2018 Cea mai bună dietă din toate punctele de vedere in 2018
Dieta Eco-Atkins te ajută să slăbeşti, inclusiv dacă eşti vegetarian
Dieta Nutritarian: slăbeşti şi îţi prelungeşti viaţa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.