NATO încearcă să transforme Ucraina într-o linie de confruntare cu Rusia - oficial rus

Autor: Ioana Bojan Postat la 24 decembrie 2014 149 afişări

Statele NATO au determinat Ucraina să adopte o decizie contraproductivă prin renunţarea la statutul său de stat nealiniat, în încercarea de a o transforma într-o linie de confruntare cu Rusia, a declarat miercuri Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării, relatează agenţia TASS.

Decizia Ucrainei de a renunţa la statutul său de stat nealiniat înrăutăţeşte situaţia în ţară şi în jurul ei, a apreciat Antonov. "Nu este o declaraţie preelectorală, ci o decizie a Parlamentului ţării", a adăugat el.

"Statele NATO au determinat Ucraina să adopte o decizie contraproductivă în încercarea de a transforma Ucraina într-o linie de confruntare cu Rusia", a precizat oficialul rus.

"Rusia nu poate decât să ia în calcul această decizie în activitatea sa", a adăugat el.

Deputaţii ucraineni au votat marţi abandonarea statutului de stat nealiniat al ţării pentru a se apropia de NATO, o decizie simbolică ce a provocat furia Moscovei, care este îngrijorată de apropierea Alianţei de frontierele sale.

Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, care a supus, săptămâna trecută, dezbaterii Parlamentului acest proiect de lege.

Proiectul de lege prezentat de Poroşenko Parlamentului prevede anularea statutului de stat nealiniat, o clasificare dată unor ţări, precum Elveţia, care refuză să adere la NATO sau la oricare altă alianţă militară, sau să se implice în mod activ într-un conflict armat. Ucraina s-a alăturat statelor cu statut de nealiniat în 2010, sub presiunea Moscovei.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a apreciat luni că o asemenea decizie "ar transforma Ucraina într-un potenţial adversar militar al Rusiei".

Comentând această lege, reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Andrei Kelin, a declarat că Ucraina nu îndeplineşte criteriile de aderare la NATO nici în plan economic, nici politic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
NATO,
UCRAINA
/actualitate/nato-incearca-sa-transforme-ucraina-intr-o-linie-de-confruntare-cu-rusia-oficial-rus-13738546
13738546
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.