Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei de Radiocomunicaţii Navale RADIONAV

Postat la 22 august 2018 44 afişări

Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale - RADIONAV, deoarece nu mai înregistrează venituri proprii din 2017, întreaga activitate a companiei fiind susţinută din alocaţiile bugetare de la stat, arată un proiect publicat pe site-ul instituţiei.

Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei de Radiocomunicaţii Navale RADIONAV

„Desfiinţarea RADIONAV va avea ca rezultat diminuarea cheltuielilor de la bugetul de stat cu sumele aferente alocaţiilor bugetare pentru RADIONAV, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei/an”, argumentează iniţiatorii normativului.

Potrivit proiectului, de la data desfiinţării RADIONAV activitatea companiei va fi preluată de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

„Activele şi pasivele aferente patrimoniului se preiau de Autoritatea Navală Română pe baza situaţiilor financiare de încetare a activităţii întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate la protocolul de predare-preluare”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului aflat în dezbatere publică.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.