Micii investitori au subscris 86% din acţiunile Nuclearelectrica disponibile pe tranşa lor

Autor: Stefan Musgociu Postat la 09 septembrie 2013 48 afişări

Micii investitori au subscris în primele opt ore ale ofertei Nuclearelectrica 86% din acţiunile disponibile pe tranşa lor şi care reprezintă 10% din ofertă, interesul ridicat fiind determinat de discountul de 8% acordat pentru ordinele plasate în primele trei zile, potrivit brokerilor.

Subscrierile au început la ora 9:30, iar în primele aproape opt ore, pe tranşa subscrierilor mici (între 100 şi 15.000 de acţiuni) au fost plasate 562 de ordine pentru aproape 2,2 milioane de titluri. Volumul de acţiuni subscrise şi pentru care au fost plasate ordine în sistemul Bursei până aproape de ora 17:00 reprezintă 86% din tranşa destinată micilor investitori.

Micii investitori pot subscrie doar la 15 lei/acţiune, însă beneficiază de un discount de 8% (dacă subscriu în primele trei zile) şi de 3% (dacă subscriu din a patra zi) din preţul care va fi stabilit la final, în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali. Discountul se va aplica doar pentru investitorii care subscriu între 100 şi 15.000 de acţiuni, în timp ce investitorii de retail care plasează ordine pentru pachete mai mari de 15.000 de titluri şi investitorii instituţionali vor plăti preţul stabilit la finalul ofertei.

Oferta este structurată în trei tranşe, dintre care cea mai mare (85% din acţiuni) este detinată investitorilor instituţionali şi în funcţie de subscrierile de pe aceasta va fi determinat şi preţul la care vor fi vândute acţiunile. Investitorii instituţionali vor putea subscrie la orice preţ din intervalul 11,2 şi 15 lei/titlu.

Pe tranşa investitorilor mari de retail (cu subscrieri de minim 15.001 de titluri), în primele ore ale ofertei au fost plasate cinci ordine pentru 198.600 de acţiuni, reprezentând aproape 16% din titlurile de pe acest segment. Pe tranşa investitorilor mari de retail sunt disponibile titluri reprezentând 5% din oferta totală.

Volumele reduse de pe acest segment sunt explicabile prin faptul că aceşti investitori aşteaptă ultimele zile de subscriere pentru a-şi plasa ordinele, întrucât nu vor să-şi blocheze disponibilităţile pentru mai multe zile.

O astfel de situaţie a fost consemnată şi la oferta secundară derulată în aprilie la Transgaz, care a avut o structură apropiată.

Compania de stat Nuclearelectrica derulează în perioada 9 - 20 septembrie o ofertă prin care vrea să atragă fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei (61,7 - 83,5 milioane euro). Nuclearelectrica vrea să vândă 25,3 milioane de acţiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social actual, la preţuri cuprinse între 11,2 lei/titlu şi 15 lei/titlu.

Dacă toate acţiunile vor fi vândute la preţul minim cerut, iar micii investitori vor cumpăra titlurile acordate lor la discountul de 8%, oferta ar urma să fie de aproape 282 milioane lei (aproape 64 milioane euro). Dacă va fi stabilit preţul maxim, de 15 lei, şi micii investitori vor avea acelaşi discount, de 8%, oferta va depăşi 377 milioane lei (85 milioane euro).

Cheltuielile totale suportate pentru derularea ofertei sunt între 9 milioane lei şi 10 milioane lei şi vor fi suportate integral de Nuclearelectrica.

În urma ofertei, participaţia statului va scădea de la 90,27% la 81,28% din acţiuni (dacă Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital), sau la 82,07% (dacă FP nu va participa la suplimentarea capitalului).

În situaţia în care Fondul Proprietatea va cumpăra acţiunile ce îi revin în baza dreptului de preferinţă va rămâne cu 9,73%, iar dacă nu va subscrie la ofertă participaţia va scădea la 8,84% din acţiuni.

Analiştii casei de brokeraj Tradeville au calculat un preţ ţintă de 12,17 lei în următoarele 12 luni pentru acţiunile Nuclearelectrica, bazându-se pe dividendele pe care compania le-ar putea distribui în următorii ani, şi cred că investitorii instituţionali vor susţine cotaţia de la bursă în primele zile de la listare. Astfel, preţul ţintă este cu 8,66% peste nivelul minim din ofertă şi, totodată, cu 18,87% sub pragul maxim din ofertă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NUCLEARELECTRICA,
OFERTĂ,
SUBSCRIERI
/actualitate/micii-investitori-au-subscris-86-din-actiunile-nuclearelectrica-disponibile-pe-transa-lor-11304952
11304952
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.