Medicamentul-minune, care vindecă SIDA şi Ebola, descoperit în Coreea de Nord

Autor: Adrian Robu Postat la 20 iunie 2015 396 afişări

Coreea de Nord a anunţat realizarea unui medicament-minune, pe bază de ginseng, care poate vindeca mai multe maladii, precum SIDA, Ebola, Sars sau MERS.

Regimul de la Phenian nu a furnizat, totuşi, dovezi care să susţină eficacitatea noului medicament, provocând îndoieli în legătură cu veridicitatea anunţului, informează Daily Mail.

Informaţia a fost furnizată de agenţia nord-coreeană de ştiri (KCNA), care ţine lumea la curent cu evenimentele din această ţară, majoritatea legate de vizitele de lucru ale liderului Kim Jong-un.

Agenţia susţine că leacul a fost creat de compania farmaceutică Pugang. Doctorul Jon Sung Hun, directorul companiei, a explicat că cercetătorii “au introdus minerale critice în ginseng prin intermediul fertilizării culturilor”. “În interiorul plantei, mineralele critice au interacţionat cu zaharidele producând compuşii complecşi doriţi”, mai spune doctorul. Serul injectabil a fost creat pe baza acestor compuşi.

“Serul injectabil este un puternic stimulator imunitar care a demonstrat că poate preveni diverse epidemii. Infecţiile virale ca SARS, Ebola şi MERS sunt legate de sistemul imunitar, astfel că pot fi tratate cu uşurinţă de serul Kumdang-2.”

Serul este disponibil şi în afara Coreei de Nord, prin intermediul unui distribuitor din Moscova.

Coreea de Nord a interzis accesul turiştilor străini timp de o jumătate de an practicând cele mai severe controale  pentru depistarea Ebola, în ciuda faptului că nu au fost raportate cazuri de îmbolnăvire pe teritoriul ţării.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţara se luptă să combată tuberculoza şi infecţiile respiratorii, cele mai frecvente cauze ale deceselor în Coreea de Nord.

Medicamentul-minune a mai fost anunţat de regimul de la Phenian în momentul izbucnirii epidemiilor de gripă aviară din 2006 şi 2013.

Descoperirea nord-coreenilor vine în contextul în care Coreea de Sud înfruntă o epidemie MERS care a ucis deja câteva zeci de persoane. Boala a fost depistată la peste 160 de oameni, începând cu luna trecută, iar pentru combaterea ei nu există deocamdată vaccin. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coreea de nord,
medicamente,
descoperire
/actualitate/medicamentul-minune-care-vindeca-sida-si-ebola-descoperit-in-coreea-de-nord-14478260
14478260
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.