LONDRA: Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite după ce o autoutilitară a intrat în pietoni

Postat la 19 iunie 2017 183 afişări

Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite după ce o autoutilitară a intrat în pietonii care se aflau în apropierea unei moschei din nordul Londrei, informează site-ul cotidianului The Guardian.

LONDRA: Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite după ce o autoutilitară a intrat în pietoni

Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut în apropiere de Moscheea Finsbury Park, din zona Seven Sisters Road. El este şoferul autoutilitarei şi a fost transportat la spital ca măsură de precauţie.

Potrivit serviciului de ambulanţă, un bărbat a fost descoperit mort la faţa locului, iar opt persoane rănite au fost transportate la spital.

Incidentul a avut loc la ora locală 00.20 (02.20, ora României), iar peste 60 de medici au fost trimişi pentru a acorda îngrijiri de urgenţă. Unitatea britanică antiteroristă desfăşoară cercetări la faţa locului. Nicio altă persoană nu a fost reţinută până în prezent.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.