Londra, New York, Tokyo şi Shanghai, ameninţate de ape - FOTO

Autor: Adrian Robu Postat la 13 septembrie 2015 631 afişări

Multe din marile oraşe ale lumii, care adăpostesc în prezent peste un miliard de oameni, ar putea ajunge sub ape dacă vom arde toţi combustibilii fosili de pe planetă, avertizează oamenii de ştiinţă.

Emisiile de carbon produse în timpul arderii petrolului, gazului şi cărbunelui vor duce la topirea calotei glaciare Antarctice şi la o creştere distructivă a nivelului mării.

Până în prezent studiile privind schimbările climatice s-au concentrat asupra calotei din vestul Antarcticii, însă o nouă cercetare publicată în Science Advances pretinde că şi estul continetului ar fi ameninţat, informează Daily Mail.

Profesorul Anders Levermann, coautor al studiului, a explicat pentru „The Independent”:  „Dacă dorim să lăsăm moştenire viitorului oraşe ca Toyko, Hong Kong, Shanghai, Calcutta, Hamburg sau New York va trebui să evităm o descărcare în estul Antarcticii”.

Studiul concluzionează că „emisiile nedomolite de carbon”, care duc la creşterea nivelului mării, ameninţă întreaga calotă glaciară antarctică.

„Dacă eliberăm toate resursele combustibile fosile pe care le putem obţine, Antarctica va deveni aproape lipsită de gheaţă”, susţine profesorul Levermann.

„Dacă viitoarele emisii de dioxid de carbon nu vor fi limitate, nivelul mării va creşte cu peste 10 metri în următorii 1000 de ani, iar calota glaciară va dispărea”, mai spune cercetătorul.

Nu este clar dacă acest proces dimanic este reversibil, iar dacă este, nu se ştie cât timp va dura.

Ken Caldeira, colegul profesorului Levermann, a declarat, pentru „The Independent”, că nu putem continua extracţia combustibililor fosili şi eliberarea acestora în atmosferă sub formă de dioxid de carbon: „Dacă nu oprim trimiterea spre cer a deşeurilor sub forma dioxidului de carbon, terenul pe care locuiesc în prezent peste un miliard de oameni va ajunge într-o zi sub ape”.

În prima parte a acestui an, oamenii de ştiinţă au avertizat că omenirea trebuie să fie pregătită pentru o creştere a vitezei schimbărilor climatice.

Potrivit studiului, rata de creştere a temperaturilor în emisfera norică ar putea fi de 0,25 de grade Celsius pe decadă până în 2020, un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 1000 de ani.

Studiul efectuat de cercetătorii americani de la Pacific Northwest National Laboratory din Washington s-a concentrat asupra schimbărilor produse la intervale de 40 de ani pentru a stabili ce schimbări pot percepe oamenii în timpul vieţii.

Pământul se încălzeşte din cauza creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră care împiedică disiparea căldurii solare.

Din cauza variaţiilor climatice pe termen scurt, efectul probabil al încălzirii globale la nivelul unei perioade relevante, cum ar fi durata vieţii unui om, nu este foarte bine înţeles.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/londra-new-york-tokyo-si-shanghai-amenintate-de-ape-foto-14710477
14710477
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.