Liviu Dragnea, liderul PSD a anunţat la discutarea legii offshore: Jumătate din producţia de gaze din Marea Neagră va fi tranzacţionată în România; sumele din impozitul suplimentar se vor duce într-un fond special

Postat la 10 iulie 2018 80 afişări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că plenul va vota decizional legea privind exploatarea gazelor din Marea Neagră şi că jumătate din producţia de gaze va fi tranzacţionată pe piaţa din România.

Liviu Dragnea, liderul PSD a anunţat la discutarea legii offshore: Jumătate din producţia de gaze din Marea Neagră va fi tranzacţionată în România; sumele din impozitul suplimentar se vor duce într-un fond special

„(Avem, la Camera Deputaţilor – n.red.) o variantă pentru legea offshore, diferită faţă de varianta care a venit de la Senat. E o lege de importanţă uriaşă. Au fost multe discuţii în spaţiul public, postări, luări de poziţie, puncta de vedere, unele mai intense, altele mai aşezate şi o să vă prezint schematic diferenţele şi în final ce câştig are România. Varianta Senatului era prevăzut un credit fiscal cu toată fiscalitatea îngheţată. 

 

Adică orice înseamnă fiscalitate în România, dacă ar fi survenit vreo modificare plus 15-20 de ani, companiile offshore nu trebuia să plătească nimic. În acelaşi timp, impozitul pe veniturile suplimentare era eliminat. Al treilea obiectiv, ce cantitate de gaze din Marea Neagră rămâne disponibilă pentru piaţia românească. În varianta Senatului, 100% contracte bilaterale, înseamnă că încheie contracte, fără ca statul român să ştie. Noi avem şi acum o diferenţă de cantitate de gaze necesară pentru a ne acoperi necesarul actual al consumului de gaze din România, practic o dependenţă faţă de ruşi, din păcate producţia de offshore este în scădere. Deci diferenţa, necesarul creştea dependenţa faţă de ruşi”.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.