Leul a coborât la un nou minim faţă de dolar, de 4,0228 unităţi

Autor: Florentina Dragu Postat la 05 martie 2015 46 afişări

Leul s-a întărit în raport cu euro în prima jumătate a zilei, iar referinţa BNR a scăzut pentru a doua şedinţă consecutiv, la 4,4454 lei/euro, însă cursul pentru dolarul american a urcat la un nou maxim istoric şi a atins 4,0228 lei, în creştere cu 1,87 bani faţă de miercuri.

Paritatea pentru francul elveţian a scăzut cu 0,63 bani, la 4,1532 lei.

Miercuri, BNR a anunţat o referinţă pentru euro de 4,4542 lei, în timp ce cursul de schimb pentru dolar a fost de 4,0041 lei.

Euro s-a depreciat joi pe pieţele internaţionale la cel mai scăzut nivel faţă de dolarul american din ultimii 11 ani, în condiţiile în care investitorii aşteaptă şedinţa Băncii Centrale Europene (BCE) pentru detalii privind programul de achiziţii de obligaţiuni care începe în luna martie.

În jurul orei 13:00, dolarul se tranzacţiona la 0,91 unităţi pentru un euro, în urcare cu 0,3% faţă de închiderea de miercuri.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Leul a deschis sesiunea interbancară la 4,4505 unităţi/euro, în scădere de la 4,4555 lei/euro la finele sesiunii precedente.

Ulterior, moneda naţională a continuat să se aprecieze în raport cu euro şi a atins un minim de 4,445 unităţi în prima jumătate a zilei.

Cu puţin înaintea orei 13:00, leul se tranzacţiona la 4,4450/4,4460 unităţi, în urcare cu 0,2% faţă de închiderea de miercuri.

În regiune, forintul s-a întărit cu 0,4% faţă de euro, iar zlotul cu 0,3%.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au stagnat la 0,26%-0,64% pe, iar ratele pentru plasamentele săptămânale s-au redus nesemnificiativ, de la 0,28%-0,73% pe an, la 0,27%-0,73% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât la 1,36% pe an, de la 1,37% pe an în sesiunea anterioară.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CURS,
BNR,
/actualitate/leul-a-coborat-la-un-nou-minim-fata-de-dolar-de-4-0228-unitati-13935693
13935693
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.