Italia se alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", propusă de China, în pofida obiecţiilor UE şi SUA

Postat la 20 martie 2019 56 afişări

Italia se va alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", propusă de China, a anunţat premierul italian Giuseppe Conte cu doar câteva zile înainte de vizita preşedintelui chinez Xi Jinping în Italia, informează agenţia The Associated Press.

Italia se alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", propusă de China, în pofida obiecţiilor UE şi SUA

Conte a declarat că semnarea de către Italia a unui memorandum de înţelegere pentru participarea la acest proiect economic nu va „pune în discuţie" poziţia Romei în cadrul alianţei transatlantice sau legăturile cu partenerii europeni.

 

Aderarea Italiei va oferi legitimitate sporită Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", cunoscută şi sub numele „Centură şi Drum", care îşi propune să dezvolte infrastructura pentru a lega, pe uscat şi pe mare, China de regiunile din jur şi apoi de Orientul Mijlociu, Europa şi Africa.

 

Pe de altă parte, proiectul este privit cu suspiciune în capitalele occidentale, care consideră că scopul iniţiativei este mai degrabă de a amplifica influenţă economică şi politică a Chinei, decât de a genera bunăstare economică.

 

Un oficial de la Casa Albă a avertizat Italia să nu se alăture proiectului, pe care l-a descris drept un „proiect vanitos" al Chinei.

 

Italia este totodată prima ţară din Grupul statelor puternic industrializate (G7), după ce ţările europene au refuzat anul trecut să semneze o declaraţie comună privind proiectul „Centură şi Drum", susţinând că îndeplineşte standardele privind finanţarea şi transparenţa.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
italia,
china,
drum,
initiativa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.