Iohannis: Relaţia cu Rusia, umbrită de criza ucraineană. Moscova să respecte dreptul internaţional

Autor: Catalina Mihai Postat la 29 ianuarie 2015 67 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că relaţia României cu Rusia este umbrită de criza ucraineană, subliniind că revenirea la dialog depinde de respectarea de către Rusia a principiilor dreptului internaţional.

”Relaţiile României cu Federaţia Rusă, asemenea relaţiilor UE şi NATO cu Federaţia Rusă, sunt astăzi umbrite de evenimentele grave care au dus la criza ucraineană”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii anuale cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.

Potrivit şefului statului, ”revenirea acestor relaţii la stadiul atât de necesar dialogului constructiv şi colaborării corespunzătoare intereselor comune depinde imperios de respectarea politică externă rusă a principiilor dreptului internaţional”.

Preşedintele a atras atenţia că încercările Moscovei ”de rescriere a regulilor, depăşirea unor linii roşii în materia conduitei şi principiilor de drept internaţional, recursul la modalităţi de acţiune care ţine de epoci trecute ne creează probleme tuturor, europenilor, comunităţii atlantice, vecinătăţii, Rusiei însăşi, iar implicaţiile se extind dincolo de spaţiul euroatlantic”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
RUSIA,
RELAŢIE
/actualitate/iohannis-relatia-cu-rusia-umbrita-de-criza-ucraineana-moscova-sa-respecte-dreptul-international-13792554
13792554
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.