Iohannis: Nu înclin acum foarte mult spre anticipate, nu rezolvă problema. Am văzut multă revoltă în Piaţă, dar şi speranţă că lucrurile se pot schimba

Autor: Roxana Preda Postat la 09 noiembrie 2015 69 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a spus duminică seara, în dialogul pe care l-a avut cu manifestanţi din Piaţa Universităţii, că în acest moment nu înclină foarte mult spre soluţia alegerilor anticipate, întrucât nu ar rezolva problema.

"Domnule preşedinte, vreţi anticipate? Noi nu vrem anticipate, pentru că în Parlament vor ajunge aceleaşi partide", i s-a adresat un manifestant lui Iohannis, în Piaţa Universităţii.

Preşedintele a replicat că nici el nu ar opta în acest moment pentru alegeri legislative înainte de termen. "Eu nu înclin acum foate mult spre anticipate, nu rezolvă problema", a spus Iohannis, răspunsul său fiind urmat de scandări ale manifestanţilor. "Vrem dreptate, nu anticipate!", au strigat oamenii.

Soluţia anticipatelor a fost susţinută de PNL şi a fost discutată inclusiv la consultările cu partidele parlamentare, care au avut loc joi şi vineri.

"Concluzia mea este că majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate, sunt dispuşi să discute despre un guvern tehnocrat. Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un guvern politic. Este o noutate. De aceea niciun partid nu a venit cu un nume de prim-ministru", declara vineri Iohannis, la finalul celor două zile de consultări.

Iohannis despre discuţiile din Piaţa Universităţii

"Am fost în seara aceasta în Piaţa Universităţii şi am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar şi speranţa că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenţi să aibă încredere şi să rămână implicaţi, doar împreună putem face ca România să devină ţara pe care ne-o dorim cu toţii", a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost duminică seara în Piaţa Universităţii pentru a discuta cu protestatarii, aşa cum anunţase vineri, după consultările cu reprezentanţi ai societăţii civile. În cele aproximativ 30 de minute cât a stat în Piaţa Universităţii, oamenii i s-au plâns de clasa politică, de "legile care i-au umilit şi jecmănit", iar şeful statului a primit şi scrisori cu revendicări de la manifestanţi.

Alţi manifestanţi s-au arătat nemulţumiţi că nu au fost chemaţi la Cotroceni şi au întrebat când vor mai fi consultări. "De ce nu ne-aţi primit la Cotroceni? Am trimis şi o petiţie!", au strigat oamenii către şeful statului. "Curăţenie în partidele politice, să vină oameni noi", i-a cerut un alt protestatar lui Klaus Iohannis.

Şeful statului nu a vorbit foarte mult cu mulţimea, răspunzând punctual şi sumar la unele întrebări. "Schimbare se poate face în interiorul partidelor", le-a spus preşedintele celor care au cerut înnoirea clasei politice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
PIAŢĂ,
/actualitate/iohannis-nu-inclin-acum-foarte-mult-spre-anticipate-nu-rezolva-problema-am-vazut-multa-revolta-in-piata-dar-si-speranta-ca-lucrurile-se-pot-schimba-14878791
14878791
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.