Iohannis a sesizat CCR în privinţa modificării Legii administraţiei publice locale

Postat la 13 iulie 2018 59 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Iohannis a sesizat CCR în privinţa modificării Legii administraţiei publice locale

”În şedinţa din data de 11.12.2017, Camera Deputaţilor, ca primă Cameră competentă a adoptat legea dedusă controlului de constituţionalitate în forma propusă de iniţiatori. În şedinţa din data de 20 iunie 2018 Senatul, în calitate de Cameră decizională, legea criticată a fost adoptată într-o formă substanţial diferită ca urmare a aprobării raportului comisiilor sesizate în fond, prin care au fost admise 6 amendamente. Astfel, amendamentele nou introduse în forma adoptată de Senat au în vedere noi dispoziţii referitoare la realizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, dar şi aspecte legate de concesiunea terenurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind eliminate, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, prevederile care vizau procedurile şi circuitul documentelor necesare în procesul de adoptare a hotărârilor consiliului local”, se arată în sesizarea adresată judecătorilor CCR.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.