Investiţiile S.E.R.V.E. au ajuns la 2,5 milioane de euro

Autor: Ioana Mihai Postat la 30 septembrie 2014 280 afişări  

Investiţiile S.E.R.V.E. au ajuns la 2,5 milioane de euro
Investiţiile S.E.R.V.E. au ajuns la 2,5 milioane de euro

Societatea Euro Română de Vinuri de Excepţie (S.E.R.V.E.), primul producător privat de vinuri din România, cel care a creat Vinul Cavalerului, Terra Romana şi Cuvée Charlotte estimează o producţie de 7.000 hl de vin, cantitate care se situează în limitele unui an normal, în ciuda dificultăţilor climatice ale verii 2014.

“În zona Ceptura anul 2014 a fost unul dificil din punct de vedere al condiţiilor climatice, cu plecare în vegetaţie timpurie urmată de perioade cu temperaturi scăzute, înflorit normal ca perioadă, însă regim termic scăzut pe perioada verii. Ploile abundente din lunile mai-iulie au facut ca, sub presiunea bolilor viţei de vie, recoltele să se împuţineze, însă cu toate acestea din august avem condiţii bune pentru maturarea strugurilor şi estimăm o recoltă bună anul acesta, cu menţinerea unei calităţi înalte a producţiei”, explică Mihaela TYREL de POIX, proprietar şi CEO S.E.R.V.E.

S.E.R.V.E. exploatează în prezent 54 de hectare de vie în Dealu Mare şi 56 de hectare în podgoria Babadag (Cogealac). Toate plantaţiile au vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi au fost înfiinţate cu plante din producţia propriei pepiniere. Soiurile cultivate în Dealu Mare sunt: Sauvignon Blanc, Riesling, Riesling de Rhin, Chardonnay, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon, iar soiurile cultivate la Cogealac sunt: Sauvignon Blanc, Riesling, Pinot Noir, Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon.

Astăzi, investiţia S.E.R.V.E. în România depăşeşte 2,5 milioane de euro pentru o cramă cu o capacitate de 15.000 hl dotată cu o linie de îmbuteliere de 2.000 sticle/oră şi o suprafaţă totală de 110 ha de vie, plantată în întregime de către  S.E.R.V.E., începand cu anul 1999.

“În 1995, în urma unei investiţii personale de 500.000 de euro, a fost vinificată prima noastră recoltă la Ceptura, judeţul Prahova (cramă amplasată în regiunea Dealu Mare). De atunci, fiecare campanie a adus îmbunătăţiri ale procedeelor de vinificaţie, stocare şi îmbuteliere, grija permanentă pentru creşterea calităţii fiind caracteristica principală a companiei S.E.R.V.E.”, spune Mihaela Tyrel de Poix, proprietar si CEO S.E.R.V.E.

Calitatea vinurilor SERVE este asigurată an de an printr-o procedură de la care nu există abateri: controlul producţiei şi al randamentelor la hectar (tăierea viei şi recoltarea “în verde” care presupune eliminarea strugurilor în exces cu cel puţin o lună înainte de recoltare), selecţia riguroasă a parcelelor în funcţie de vârsta plantaţiilor, culesul manual, dubla triere a strugurilor (în vie şi în cramă, pe masa de triere) şi o vinificaţie realizată anual de Aurel Rotarescu, oenologul companiei încă din 1994.

Pe piaţa autohtonă vinurile din portofoliul S.E.R.V.E. sunt comercializate în reţele HoReCa (Hoteluri, Restauirante şi Catering), în marile lanţuri de super şi hypermarket-uri, dar şi online pe www.clubulcavalerilor.ro. Calitatea vinurilor S.E.R.V.E. este recompensată prin notorietatea de care se bucură, atât pe piaţa autohtonă cât şi pe pieţele externe (Canada, SUA, Belgia, Germania, Luxemburg, Elveţia, Franţa).

Istoria SERVE a început în România anului 1993, când, la mai puţin de 4 ani de la revoluţie, Contele Guy de Poix (producător francez de vinuri şi proprietarul a 50 ha de vie în Corsica – Domeniul Peraldi) a ales România, intuind potenţialul calitativ al regiunilor  viticole  româneşti şi fiind susţinut de echipa formată din Mihaela de Poix şi Aurel Rotarescu. Astfel, în anul 1994, Guy şi Mihaela de Poix au pus bazele primei societăţi viticole private din România de dupa 1989: Societatea Euro Română de Vinuri de Excepţie (S.E.R.V.E.). Debutul s-a petrecut tot în 1994, atunci când prima sticlă de “Vinul Cavalerului” a ieşit pe piaţă.

Între timp, gama de vinuri s-a diversificat, compania lansând pe piaţă gama de asamblaje Milenium roşu şi alb (în 1999 şi 2001), şi primul vin “cuvée” - Cuvée Charlotte (în 2001, cu vinul din recolta 1999).

În 2005 a urmat marca Terra Romana, alcătuită din vinuri atent selecţionate, destinate celor mai rafinate gusturi şi distribuită  exclusiv în HORECA şi pe pieţele externe.

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
investitii,
vinuri,
vin,
recolta,
franta,
SERVE
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/investitiile-s-e-r-v-e-au-ajuns-la-2-5-milioane-de-euro-13357852
13357852
comments powered by Disqus
ZF.ro
BREAKING NEWS! Cea mai nouă decizie luată de Grindeanu de URGENŢĂ. Vedeţi AICI dacă vă încadraţi să primiţi o PRIMĂ BREAKING NEWS! Cea mai nouă decizie luată de Grindeanu de URGENŢĂ. Vedeţi AICI dacă vă încadraţi să primiţi o PRIMĂ
Efectele ASCUNSE ale unuia dintre fructele preferate ale românilor. Cum poate să te ucidă
ONE.ro
Mădălina Ghenea e doamna Stratan: "Să fie într-un ceas bun!” Mădălina Ghenea e doamna Stratan: "Să fie într-un ceas bun!”
Felix Baumgartner: „Cred că femeile sunt naive să creadă că sunt egale bărbaţilor"
Cum arăta, în realitate, Mihai Eminescu. Poza din manual nu are nicio legătură
Descopera.ro
DESCOPERIRE revoluţionară în nucleul Pământului. ''Este elementul lipsă''. Zeci de ani l-au căutat DESCOPERIRE revoluţionară în nucleul Pământului. ''Este elementul lipsă''. Zeci de ani l-au căutat
O TRUPĂ de elită americană a ascuns mulţi ani ceva TERIBIL. SUA au negat întotdeauna că ar face asta
Anunţul TERIBIL care a ajuns la Casa Albă cu trei zile înainte de învestirea lui Trump: ''Suntem ÎNDURERAŢI''
Go4it.ro
Galaxy S8 ar putea fi lansat abia în aprilie, la un preţ „piperat” Galaxy S8 ar putea fi lansat abia în aprilie, la un preţ „piperat”
Mii de utilizatori de Galaxy Note7 încă refuză să le returneze
Pixul ideal pentru oamenii agitaţi
Csid.ro
Cum au reuşit 12 lămâi să atragă atenţia asupra simptomelor cancerului de sân Cum au reuşit 12 lămâi să atragă atenţia asupra simptomelor cancerului de sân
Detoxifiere de 3 zile cu sucuri naturale: beneficii şi contraindicaţii
5 boli care produc balonare

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.