INCIDENTE la Neptun, unde are loc şedinţa guvernelor României şi Republicii Moldova: Peste 300 de persoane cer unirea: ”Vrem Unire”, ”Trecem Prutul”, ”Basarabia e România”

Autor: Florentina Mardale, Cosmin Vaideanu Postat la 22 septembrie 2015 164 afişări

Peste 300 de persoane s-au adunat, marţi, la Neptun, unde are loc o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, oamenii strigând ”Vrem unire” şi având pancarte cu mesaje unioniste, iar la un moment dat aceştia au încercat să forţeze cordonul de jandarmi.

Oamenii s-au adunat în jurul orei 12.00 în staţiunea Neptun, în faţa clădirii unde are loc şedinţa comună a celor două guverne, ei având steaguri şi pancarte cu mesaje precum ”Vrem Unire”, ”Trecem Prutul”, ”Basarabia e România”, ”Politică externă comună” şi ”DNA, treci Prutul”.

De asemenea, manifestanţii au scandat ”Unire”, ”Basarabia e România” şi ”Trăiască, trăiască, să-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.

La un moment dat, oamenii au forţat cordonul de jandarmi, pentru a ajunge mai aproape de clădirea unde se desfăşoară şedinţa comună a guvernelor.

Mitingul este organizat de Platforma Unionistă ”Acţiunea 2012”, oamenii spunând că au venit să transmită reprezentanţilor guvernelor României şi Republicii Moldova că ar trebui să fie stabilit un calendar pentru unirea celor două state.

Iulia Modiga, reprezentanta Platformei Unioniste, a declarat că pentru unificare trebuie făcuţi mai mulţi paşi, între care interconectarea energetică, o bancă naţională comună - Banca Naţională a României să preia şi operaţiunile din Republica Moldova -, dar şi o politică externă şi internă comune.

Ea mai spus că o delegaţie a unioniştilor urmează să fie primită de către oficialităţi în Centrul Internaţional de Conferinţe Neptun, unde se desfăşoară şedinţa comună a guvernelor.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova este în desfăşurare.

Reuniunea celor două guverne a fost decisă cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Chişinău, în 27 august, când au fost stabilite priorităţile pentru agenda bilaterală în următoarele luni şi a fost semnat cel de-al 4-lea Protocol Adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro.

Membrii celor două guverne vor stabili în şedinţa de la Neptun noile proiecte ce vor fi finanţate în baza acestui acord. O atenţie specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naţionale electrice şi de gaze naturale, precum şi în domeniul transporturilor, prin proiectarea şi realizarea unor noi poduri peste Prut. De asemenea, va fi exprimat interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova.

Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate în cadrul şedinţei vizează domenii ale agriculturii şi protecţiei mediului, dar şi sprijin în dezvoltarea domeniului sănătăţii, prin extinderea serviciului de intervenţie de urgenţe în Republica Moldova.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MITING,
ŞEDINŢĂ COMUNĂ,
R. MOLDOVA
/actualitate/incidente-la-neptun-unde-are-loc-sedinta-guvernelor-romaniei-si-republicii-moldova-peste-300-de-persoane-cer-unirea-vrem-unire-trecem-prutul-basarabia-e-romania-14736277
14736277
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.