Care sunt aşteptările CEO-ului Huawei România de la piaţa locală. Aceasta are al doilea cel mai mare număr de angajaţi europeni ai companiei după Germania

Autor: Ioana Matei Postat la 26 martie 2020 338 afişări

George Zhang, care conduce Huawei România, observă evoluţia economică a ţării prin prisma brandurilor globale prezente în clădirile de birouri din Pipera, la peste 10 ani distanţă de la prima sa venire aici. Totuşi, spunea că mai este loc de stabilitate, într-un interviu acordat chiar înainte de criza generată de coronavirus, care pune presiuni suplimentare asupra economiei.

Care sunt aşteptările CEO-ului Huawei România de la piaţa locală. Aceasta are al doilea cel mai mare număr de angajaţi europeni ai companiei după Germania

România a fost ţara unde s-a deschis unul dintre primele centre europene ale Huawei şi este în continuare unul dintre cele mai importante; dacă ne uităm la numărul de angajaţi de exemplu, dacă pe locul 1 se află Germania, pe al doilea este Huawei România. Astfel, din grupul nostru şi din perspectiva mea personală, România este, dintre toate ţările UE, una dintre cele mai importante ţări din punctul de vedere al investiţiilor”, descrie George Zhang, CEO al Huawei România, perspectiva sa şi a companiei pe care o reprezintă asupra pieţei locale.

El ocupă acest rol din a doua jumătate a anului trecut, fiind responsabil astfel de cei peste 2.000 de angajaţi şi afacerile de 1,9 miliarde de lei ale companiei (venituri generate atât de divizia consumer, cât şi de cea dedicată operatorilor de telecom, potrivit ZF).

George Zhang povesteşte că şi-a început cariera la Huawei în urmă cu 20 de ani, în 2000. A început ca inginer şi a lucrat în departamente axate pe dezvoltarea de hardware şi software în centrele Huawei din partea continentală a Chinei, în provincii aflate în zonele de vest şi sud. În anul 2005 şi-a început cariera europeană. A ocupat de atunci posturi pentru Huawei în Grecia, România, Bulgaria, Macedonia, Cipru, iar ultimii patru ani de dinaintea celei de a doua veniri ale sale în România a lucrat în cadrul biroului regional al Huawei din Polonia.

„Dacă vorbim despre unde suntem acum, Pipera, în 2007, când am venit prima dată aici, erau câteva zone sălbatice, dar acum observ cum creşterea economică şi sectorul IT&C au condus la creşterea acestei zone. Am fost foarte impresionat când m-am întors anul trecut”, spune George Zhang.

„Văd că piaţa din România se bucură în continuare de o creştere sănătoasă, chiar dacă ne aflăm într-o situaţie dificilă”, spunea el în interviul acordat în luna februarie, înainte de criza generată de coronavirus în Europa. „Vedem că în ultimii ani, odată cu economia digitală, multe branduri globale au umplut aceste clădiri noi de birouri -  IBM, Oracle, HP, Orange, Vodafone, atât de multe branduri internaţionale. Şi toate aceste companii din IT&C aduc una dintre cele mai importante contribuţii la PIB-ul ţării, dar şi prin prisma angajărilor pe care le fac”, spune George Zhang.

În ceea ce priveşte compania pe care o reprezintă, care a intrat pe piaţa din România în urmă cu 18 ani, subliniază că aceasta s-a transformat în unul dintre principalii furnizori ai industriei de IT&C. „Suntem bucuroşi de această industrie competitivă, pe o piaţă liberă şi credem că tehnologia ne va duce la următorul nivel.”

Pe de altă parte, CEO-ul Huawei România observă că mediul politic ar putea avea un impact pozitiv dacă ar fi mai stabil şi mai deschis investiţiilor în industrie.

„Noi suntem interesaţi de stabilitate - toţi oamenii de afaceri se bazează pe aceasta; în ultimii ani, nu am văzut un impact prea mare venind dinspre mediul politic asupra industriei de IT&C, dar am văzut în ultimul an păreri diferite, presiuni diferite care pun nu doar Huawei într-o stare de disconfort, ci întreaga industrie. Suntem în această ţară de atâţia ani, avem atâţia parteneri în această industrie, iar instabilitatea nu afectează doar Huawei, ci investiţiile la nivelul întregii industrii. Nu cred că este o idee foarte bună să faci asta. În baza acestei situaţii, încurajăm guvernul, pe cei care construiesc legile, să ofere  un semnal clar şi să încurajeze creşterea industriei, nu să o încetinească”, spune George Zhang.

Implementarea 5G este unul dintre mijloacele prin care, crede George Zhang, autorităţile

şi-ar putea arăta sprijinul pentru dezvoltarea companiilor din IT&C: „5G este o tehnologie care nu se referă doar la conectarea oamenilor, ci şi a maşinilor, autovehiculelor, va schimba treptat industria - producătoare, a energiei, finanţelor etc. Tehnologia 5G este ceva care va schimba modelul de business, modelul economic şi industria în viitor”.

„Incertitudinea este mereu împotriva afacerilor. La începutul anului 2019 totul era planificat, inclusiv planurile de implementare a reţelelor 5G, din păcate am văzut că licitaţia a fost întârziată din cauza incertitudinii, aşadar asta a afectat planul de afaceri al Huawei şi al altor operatori majori din această industrie – fie ei furnizori de servicii, dezvoltare software şi din alte industrii adiacente. În 2020 ne-ar plăcea însă să vedem că România se numără printre primele ţări care implementează 5G-ul”, adaugă el, oferind ca exemplu ţări precum Regatul Unit, Elveţia, Finlanda, Germania.

Investiţiile pentru dezvoltarea infrastructurii 5G, ar fi, potrivit lui George Zhang, de ordinul „sutelor de miliarde de euro în toată Uniunea Europeană în următorii între 5 şi 10 ani”.

În ceea ce priveşte tensiunile cu SUA, George Zhang spune că într-adevăr acestea există, deşi Huawei a colaborat de-a lungul timpul cu companii americane: „Unul dintre primii consultanţi ai Huawei este de la IBM, în urmă cu mai bine de 20 de ani, Huawei a apelat la acesta pentru a evolua de la stadiul de start-up”. „Respectăm cultura americană, transparenţa, serviciile de consultanţă care ne-au ghidat în această direcţie, dar negăm – şi respingem nedreptăţile politicienilor americani referitoare la Huawei”, spune George Zhang.

Cele mai recente investiţii ale companiei de la nivel global au fost direcţionate înspre dezvoltarea propriului sistem de operare, Harmony OS, iar Zhang precizează că se vor concentra şi pe dezvoltarea ecosistemelor locale, în vederea implementării acestuia şi integrării cu aplicaţiile locale.

Cât priveşte resursa umană, CEO-ul Huawei România, spune că în fiecare an domeniul designului software din România este mai bogat cu 600 de specialişti în domeniu, ca urmare a absolvirii studiilor de profil, iar mulţi dintre ei ajungă să lucreze pentru Huawei. El oferă ca exemplu un tânăr care a studiat în România, a învăţat chineza în Beijing şi lucrează în cadrul companiei de aproximativ doi ani. De asemenea, spune că au talente tinere care au absolvit liceul în România, au studiat în Regatul Unit, în Germania, Franţa, Italia, dar s-au întors în România pentru a-şi dezvolta cariera. De asemenea, mulţi dintre aceştia au oportunitatea, prin intermediul Huawei sau al altor companii, de dezvoltare a carierei pe pieţe asiatice: „Multe companii din China se bucură de angajarea tinerilor din alte ţări. Din punctul de vedere al avansului tehnic, Asia este una dintre cele mai atrăgătoare destinaţii”. 

Când vine vorba despre un sfat pe care l-ar da antreprenorilor la început de drum sau celor care sunt la început de carieră, acesta ar fi să îşi pună clienţii pe primul plan: „Cred că Huawei este un exemplu foarte bun de companie mică ce s-a transformat într-un gigant, cred că este ceva ce aş vrea să încurajez la noua generaţie. Ce am făcut noi în ultimii 30 de ani a fost să ne punem clienţii în centru; nu contează ceea ce faci, dar ar trebui ca satisfacţia clientului să fie  prioritatea principală - fără încrederea şi respectul clienţilor, poţi să câştigi bani uşor, dar s-ar putea să nu poţi face acest lucru pe termen lung.”

O a doua sugestie ar fi dezvoltarea unei viziuni, a unei strategii pe termen lung. Spune că Huawei va investi anul acesta în jur de 20 de miliarde de dolari în cercetare şi dezvoltare, o investiţie comparabilă cu a Apple, Google, Intel, Volkswagen. „La fel ca toate aceste companii uriaşe, Huawei va fi în continuare un jucător de top - de ce? Pentru că viziunea pe termen lung te va aduce nu doar într-o poziţie de conducere, dar te va ţine mereu într-o poziţie bună pe viitor.”

Într-o viziune pe termen lung, genul acesta de investiţii vor face diferenţa. 


Măsurile luate de Huawei România în faţa epidemiei de coronavirus

Ulterior desfăşurării interviului cu George Zhang pentru Business MAGAZIN, după izbucnirea şi în România a crizei cauzate de coronavirus, reprezentanţii Huawei au realizat un plan de urgenţă în ceea ce priveşte COVID-19 şi au adoptat o serie de măsuri de prevenţie şi control ce include achiziţia de produse de prevenţie, măsuri de control pentru angajaţi (călătoriile de business în ţările şi zonele afectate au fost anulate), dezinfectarea birourilor şi lansarea măsurilor planului BCM (Business Continuity Management). „Focusul este către luarea de măsuri corespunzătoare pentru reducerea ameninţării virusului în ceea ce priveşte angajaţii Huawei şi pentru a minimiza impactul asupra businessului. Impactul specific al virusului asupra businessului nu intră în focusul companiei, în acest moment. În cazul în care Huawei va avea alte informaţii relevante sau planuri de dezvăluit, pe această temă, va reveni cu update-uri”, au comunicat reprezentanţii companiei ca răspuns la o solicitare a revistei Business MAGAZIN.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.