Hossu, către premierul Tudose: Dacă zece companii vor mări salariul brut nu înseamnă că toate vor face la fel

Postat la 17 noiembrie 2017 119 afişări

Preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose, în care afirmă că demnitarul ar dezinforma atunci când spune că „toate companiile vor mări brutul”, fiind vorba doar de zece companii care au făcut astfel de anunţuri.

Hossu, către premierul Tudose: Dacă zece companii vor mări salariul brut nu înseamnă că toate vor face la fel

„În contextul în care proiectul OUG 79/2017 privind modificările la Codul fiscal a fost avizat negativ în Consiliul Economic şi Social de către toate părţile (sindicate, patronate, societate civilă), iar solicitarea către Avocatul Poporului de a sesiza neconstituţionalitatea acestui act normativ este semnată de toate confederaţiile sindicale, este greu de înţeles afirmaţia dumneavoastră: «Domnia sa are părerea sa despre ceea ce înseamnă reforma fiscală, noi avem părerea noastră. Se pare că a noastră este cea bună, fiind confirmată pe rând de sindicate şi de patronate»”, se arată în scrisoarea transmisă, vineri, premierului, de către preşedintele Cartel Alfa.

De asemena, Bogdan Hossu îl acuză pe Mihai Tudose că ar dezinforma opinia publică atunci când discută despre companiile care au decis să mărească salariile brute ale angajaţilor.

„În primul rând, zece companii multinaţionale, din câteva mii, nu înseamnă «toate companiile». În al doilea rând, nu credem că este un motiv de exuberanţă faptul că angajatorii anunţă că vor menţine veniturile nete ale angajaţilor, în condiţiile în care salariile din România sunt la un nivel atât de scăzut (...) Dacă acele companii – care se grăbesc să anunţe stagnări de salarii pentru angajaţii lor sau creşteri derizorii de 1,5% – ar respecta cu adevărat prevederile OUG 79/2017, atunci ar fi anunţat creşterea brutului angajaţilor cu 28,5%, nu cu 20%. In acest fel s-ar aplica şi măsura reducerii de impozit pe salarii, care în prezent este în sarcina angajatului şi în consecinţă trebuie să se vadă în creşterea netului său”, se mai arată în scrisoarea transmisă de Bogdan Hossu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.