Guvernul promite iar că va renova Cazionul din Constanţa, o promisiune pe care şi Liviu Dragnea a făcut-o în 2014 când era vicepremier

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 mai 2019 71 afişări

Guvernul promite iar că va renova Cazionul din Constanţa, o promisiune pe care şi Liviu Dragnea a făcut-o în 2014 când era vicepremier

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a anunţat zilele trecute că va începe consolidarea şi restaurarea celebrului Cazino din Constanţa, într-un proiect de peste 110 milioane lei.

„Cazinoul din Constanţa, România, unul dintre cele mai importante obiective turistice, în stil ART NOUVEAU, va fi consolidat şi restaurat: Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici în şedinţa de azi, 8 mai”, a publicat Ministerul pe pagina de Facebook.

Astfel, proiectul va dura circa 30 de luni, dintre care 3 luni etapa de proiectare, iar restul execuţia.

Potrivit anunţului ministerului, proiectul va fi realizat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar valoarea totală a acestuia se ridică la 111,5 milioane lei.

„Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare şi 27 de luni cea de execuţie). Lucrările, în urma cărora Cazinoul va putea redeveni un centru cultural şi de divertisment de anvergură internaţională, cu o sală multifuncţională de 200 de locuri şi de o sală de festivităţi de 150 de locuri. vor fi realizate de MDRAP, prin Compania Naţională de Investiţii, iar valoarea totală estimată a investiţiei este de 111.553.449,35 lei (cu TVA)”, se arată în anunţ.

Vicepremierul Vasile Daniel Suciu promite că acest proiect va fi finalizat.

“Ne-am luat astăzi angajamentul ca acest obiectiv emblematic al României să fie reabilitat şi am convingerea că vom reuşi să ducem la bun sfârşit şi acest proiect extrem de aşteptat de către toţi românii”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu.

Cu toate acestea, românii nu au uitat că în 2014, la Constanţa, vicepremierul Liviu Dragnea promitea împreună cu Radu Mazăre în faţa jurnaliştilor că acelaşi proiect va fi gata până în 2016.

„Radule, să fim sănătoşi amândoi şi, peste doi ani, să-l inaugurăm. Să dea Dumnezeu! Să ne bucurăm de el”, îi spunea Liviu Dragnea lui Radu Mazăre în 2014.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
proiect,
constanta,
anunt,
cazinou,
dragnea,
vicepremier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.