Grecia ia exemplul Italiei: Cea mai îndatorată ţară din Europa oferă 9 miliarde de euro băncilor pentru a reduce creditele neperformante

Postat la 18 septembrie 2019 108 afişări

Grecia intenţionează să furnizeze garanţii de stat de până la 9 miliarde de euro pentru a ajuta băncile să îşi reducă numeroasele credite neperformante, potrivit Bloomberg.

Grecia ia exemplul Italiei: Cea mai îndatorată ţară din Europa oferă 9 miliarde de euro băncilor pentru a reduce creditele neperformante

Iniţiativa, similară unui program utilizat cu succes în Italia, depinde de aprobarea autorităţilor antitrust europene, care vor decide dacă programul constituie sau nu un ajutor de stat ilegal. O decizie din partea Comisiei Europene este aşteptată în următoarele săptămâni, precizează sursa citată.

Băncile din Grecia, cea mai îndatorată ţară din Europa, au credite neperformante în valoare de aproximativ 75 miliarde de euro, care le obligă să constituie provizioane şi le restricţionează capacitatea de a acorda noi împrumuturi. Programul care vizează acordarea de garanţii de stat ar putea reduce nivelul creditelor neperformante cu cel puţin 20 miliarde de euro, a estimat guvernul de la Atena în urmă cu un an de zile, atunci când planul a fost vehiculat pentru prima dată.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
credite neperformante,
miliarde,
banci,
grecia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.