Gabriela Firea: Dragnea a oferit primele trei locuri la europarlamentare la cel puţin 30 de colegi

Postat la 14 septembrie 2018 64 afişări

Gabriela Firea a transmis vineri, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că nu se află în fruntea niciunei răzmeriţe, dar că se va alătura oricărei iniţiative pentru „modernizarea” PSD şi că Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare „la cel puţin 30 de colegi”.

Gabriela Firea: Dragnea a oferit primele trei locuri la europarlamentare la cel puţin 30 de colegi

„Nu am făcut nici armistiţiu şi nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu preşedintele Liviu Dragnea. Nici nu aş fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o şi o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea şi nu încerc să obţin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenţionez să destabilizez coaliţia majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare.

Am ridicat însă nişte probleme, acumulate într-un an şi jumătate de discuţii sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă. Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacţia celor care se hrănesc zilnic doar cu esenţă de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă şi altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulţi au ales să se abţină de la luări publice de poziţie, acest lucru se datorează şi modului perfid în care am fost atacată şi defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea", precizează, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Vicepreşedintele PSD mai spune că nu va ezita să se alăture „oricărei iniţiative" care are ca scop modernizarea PSD şi că Dragnea a impus partidului o „agendă paralelă şi un stil discreţionar de conducere”.

„Nu sunt în fruntea niciunei răzmeriţe şi nu am intenţionat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Ştiu însă că sunt mulţi colegi care gândesc la fel ca mine, aşa că nu voi ezita să mă alătur oricărei iniţiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluţie sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni şi de problemele lor, precum şi asumarea fără echivoc a valorilor europene şi nord-atlantice. În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcţia de preşedinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcţia unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii.

<Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta şi duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecaţi în străinătate>. Ne-am lăsat cu toţii amăgiţi de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârşitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiţionat. Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile şi a impus partidului o agendă paralelă şi un stil discreţionar de conducere, luând decizii, unele de o importanţă covârşitoare, pe baza consultării cu doar câţiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă", a menţionat Firea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.