Franţa devine a 52-a ţară din lume care interzice bătaia la fund

Autor: Florin Casota Postat la 05 ianuarie 2017 746 afişări

Franţa devine a 52-a ţară din lume care interzice bătaia la fund

Copiii din Franţa vor fi protejaţi prin lege de bătăia la fund, astfel Franţa devenind a 52-a ţară din lume care interzice această practică, informează livescience.com

Potrivit legii, o palmă părintească este încadrată la tratament degrandant şi umilitor. Legea a fost aprobată pe 22 decembrie şi interzice " tratament umilitor, degradand, incluzând pedepsele corporale" aplicate de părinţi copiilor.

"Legea are un punct simbolic pentru a-i face pe părinţi să înteţeleagă felul în care violenţa poate fi dăunătoare copiilor", a declarat Gilles Lazimi, cel care a condus campania pentru adoptarea acestei legi. "Nu există violenţă mai mică sau mai mare. E doar violenţă şi trebuie oprită."

O analiză din 2016 ce s-a întins pe 50 de ani de cercetare a găsit că atunci când copii sunt bătuţi sunt mai predispuşi să se opună părinţilor lor, dezvoltă probleme mentale şi arată agresiune şi un comportament antisocial. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.