Fondatorul Sameday Courier investeşte într-o franciză imobiliară

Autor: Florin Casota Postat la 04 iulie 2017 273 afişări

Antreprenorul Octavian Bădescu, cel care a pus bazele companiei de curierat Sameday Courier, investeşte în RE/MAX Freedom Group, cel mai nou proiect al francizei de agenţii imobiliare RE/MAX România.

Fondatorul Sameday Courier investeşte într-o franciză imobiliară

“Principalul motiv pentru care am luat decizia de a investi într-o franciză imobiliară a fost interesul pe care l-am avut in ultimii ani pentru piaţa de real estate, mai ales pe segmentul rezidenţial, zona pe care sunt eu insumi sunt investitor. Am studiat mai multe modele şi am concluzionat că, la acest moment, acest proiect este cel potrivit pentru a mă implica”, a afirmat Octavian Bădescu.

Acesta a subliniat că, în acest moment, pe piaţa imobiliară locală există un potenţial semnificativ, mai ales ţinând cont de caracteristicile pieţei, de nevoile existente privind un serviciu de calitate şi de peisajul concurenţial şi economic actual.

“Pe o piaţă atât de efervescentă cum este cea de real estate, există o nevoie atât a vânzătorilor, cât şi a cumpărătorilor pentru servicii de consultanţă imobiliară de calitate”, a mai spus Octavian Bădescu. 

Acesta este de părere că piaţa imobiliară locală se va educa din ce în ce mai mult şi că agenţii imobiliari vor învăţa care este modul corect de abordare a clientului, treptat fiind percepuţi ca profesionişti în domeniu, nu doar ca persoane care intermediază o tranzacţie.

Potrivit afirmaţiilor sale, antreprenorul îşi propune, într-un plan ce acoperă un orizont de timp de 8 ani, ca RE/MAX Freedom Group să depăşească ca şi anvergură proiectele sale antreprenoriale precedente.

Pe plan local, RE/MAX România are peste 170 de agenţi în cele 11 oraşe unde este prezentă

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.