Finanţele ar putea lansa în iunie obligaţiuni pentru populaţie, pentru prima dată din 2005

Autor: Radu Bostan Postat la 05 mai 2015 29 afişări

Ministerul Finanţelor Publice ar putea lansa în iunie, pentru prima dată începând cu anul 2015, o emisiune de titluri de stat destinate populaţiei.

Şeful Trezoreriei, Ştefan Nanu, a declarat marţi, la BVB, că Finanţele încearcă să lanseze emisiunea în prima jumătate a anului şi să găsească un moment de piaţă favorabil.

Titlurile vor fi promovate printr-un program de marketing care va include prezentări în oraşele mari, la Ministerul Finanţelor şi Bursă.

Emisiunea va fi intermediată de un consorţiu de bănci format din BCR, BRD şi Raiffeisen.

Băncile au fost selectate printre altele în funcţie de reţeaua de distribuţie şi puterea de vânzare, potrivit lui Nanu.

Un titlu de stat va costa 1.000 de lei. Bondurile vor avea o valoare de cel puţin 100 de milioane de lei, o maturitate de până în trei ani şi dobânda din piaţă, în prezent de circa 2% pe an.

Finanţele nu au mai emis titluri de stat pentru populaţie din 2005, când utiliza rata inflaţiei ca referinţă pentru randament, la care se adăuga o marjă fixă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OBLIGAŢIUNI,
POPULAŢIE,
/actualitate/finantele-ar-putea-lansa-in-iunie-obligatiuni-pentru-populatie-pentru-prima-data-din-2005-14210162
14210162
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.