Federaţia Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină şi măresc importurile de carne

Postat la 10 august 2018 71 afişări

Federaţia Naţională Pro Agro - care întruneşte inclusiv fermierii crescători de porci - arată, într-un comunicat transmis vineri, că „majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti”, profitând astfel de criza creată de pesta porcină africană.

Federaţia Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină şi măresc importurile de carne

„Membrii Federaţiei Naţionale Pro Agro au realizat o campanie pentru verificarea originii cărnii comercializată pe piaţa din România şi modul de expunere al acesteia la raft. Pro Agro atrage atenţia asupra faptului că majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti. Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor preţuri de dumping”, menţionează Pro Agro.

Reprezentanţii fermierilor solicită „sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instituţiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din ţara noastră”.

„Considerăm că motivul invocat de marile reţele de distribuţie, respectiv scăderea drastică a cererii pe piaţa internă, nu este justificat. Noi, fermierii ştim că se doreşte instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor şi aducerea unor cantităţi mari de carne din alte state”, mai arată Pro Agro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.