#euromania. Alegerile europarlamentare şi cei 33 de aleşi ai României. Primul mare test al partidelor şi ce ştim despre liste. Campanie Mediafax

Postat la 04 februarie 2019 61 afişări

Mai sunt 4 luni până la alegerile europarlamentare. Agenţia MEDIAFAX lansează o campanie în care vă oferă toate datele despre acest scrutin, cine se află pe listele partidelor şi ce îi recomandă pe candidaţi. Veţi afla totul despre reuşitele euroaleşilor din acest mandat şi ce nu au făcut, deşi puteau.

#euromania. Alegerile europarlamentare şi cei 33 de aleşi ai României. Primul mare test al partidelor şi ce ştim despre liste. Campanie Mediafax

- Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfăşura în 26 mai 2019

 

- Brexit a schimbat componenţa Parlamentului European, motiv pentru care României îi va reveni un mandat în plus, urmând să avem 33 de euroaleşi (din cei 705 de euroaleşi)

 

- Deputaţii UE sunt aleşi o data la 5 ani, iar în România primele alegeri europarlamentare au fost organizate în 2007

 

- Alegerile din acest an au loc în contextul în care România deţine şi Preşedinţia Consiliului UE

 

- Este singura adunare transnaţională din lume aleasă prin vot direct

 

- Parlamentul European adoptă legi pentru protecţia cetăţenilor şi bugetele, are atribuţii de control

 

Campania #euromania va răspunde, pe parcursul următoarelor luni, la întrebările esentiale care stau la baza unei decizii corecte şi documentate pentru românul care merge la vot: cine sunt candidaţii propuşi şi ce îi recomandă, ce au făcut euroaleşii de până acum şi dacă mai merită încrederea şi pe viitor, ce ştiu românii despre aceste alegeri şi ce ar trebui să ştie, cât de cunoscute sunt responsabilităţile unui eurodeputat.

 

Totodată, vom aduce în discuţia importanţa alegerilor din 2019, acestea fiind de fapt oglinda a ceea ce urmează să se întâmple în iarnă, la prezidenţiale.

 

Europarlamentarele sunt şi un test pentru multe partide noi, iar eşecul în acest caz poate să fie şi finalul acestor proiecte.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.