Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani

Autor: Alexandru Nanu Postat la 14 ianuarie 2021 32505 afişări

Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani

Personalul profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat se poate pensiona mai repede conform celei mai recente legi publicate în Monitorul Oficial.

Mai exact, vorbim despre Legea nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat  publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 11.01.2021.

 Prezenta lege reglementează Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie, care acordă asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat în echipă, cu statut civil, din cadrul instituţiilor şi structurilor care compun Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, cu excepţia compartimentelor de primire a urgenţelor.

Conform prezentei legi, personalul profesionist operativ beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– are vârsta minimă de 57 de ani;

– are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oficiali,
incepere,
pensie,
salariati,
publicare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.