Echipa Brain Institute a ajuns la 12 medici şi peste 400 de pacienţi operaţi la un an de la demararea proiectului

Autor: Razvan Muresan Postat la 04 decembrie 2014 899 afişări

Brain Institute, centru non-profit specializat în neurochirurgie dezvoltat de medicul Sergiu Stoica şi antreprenorul Ionuţ Pătrăhau, a ajuns după un an de la inaugurare la o echipă formată de 12 medici şi 428 de pacienţi operaţi.

Echipa Brain Institute a ajuns la 12 medici şi peste 400 de pacienţi operaţi la un an de la demararea proiectului

Sergiu Stoica şi Ionuţ Pătrăhău au anunţat în premieră proiectul Brain Institute în Business Magazin, articolul prezentând în exclusivitate prima iniţiativă de acest fel din România.

Cei doi au lansat, în luna iunie, Brain Careers, un programul destinat medicilor aflaţi în ultimul an de rezidenţiat în neurochirurgie din centrele universitare din România. Cei mai promiţători tineri neurochirurgi au învăţat timp de o lună în echipa doctorului Sergiu Stoica. Dr. Cristina Mihoc din Timişoara se va alătura echipei începând cu anul 2015 şi, împreună cu dr. Mihai Crăciun, se va supraspecializa în neuro-oncologie.

“Modelul pe care vrem să îl urmăm în dezvoltarea Brain Institute este cel nord-american, respectiv supraspecializarea echipei medicale pe fiecare dintre ramurile neurochirurgiei. Acoperim deja cu succes chirurgia bazei craniului şi neurochirurgia vasculară, iar echipa formată din dr. Mihai Crăciun şi dr. Cristina Mihoc va fi dedicată neuro-oncologiei”, a spus dr. Sergiu Stoica, neurochirurg, co-fondator BRAIN Institute.

În ceea ce priveşte chirurgia spinală, în luna octombrie, dr. Tiberiu Maior din Cluj-Napoca a intrat în Brain Institute. Echipa coordonată de dr. Maior va trata în principal tumori spinale, dar şi afecţiuni traumatice şi alte afecţiuni uzuale.

“Accesul social a fost, de la început, cea mai importantă componentă a viziunii noastre. În anul 2014, am avut 428 de pacienţi operaţi, din care peste 10% au fost cazuri sociale”, a spus Ionuţ Pătrăhău, cofondator Brain Institute.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/echipa-brain-institute-a-ajuns-la-12-medici-si-peste-400-de-pacienti-operati-la-un-an-de-la-demararea-proiectului-13700750
13700750
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.