După ce Franţa a ieşit luni în stradă, grevele se extind în şi în Marea Britanie care lovită de cea mai mare grevă din ultimul deceniu, cu şcoli închise şi reţele feroviare nefuncţionale

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 01 februarie 2023 25 afişări

După ce Franţa a ieşit luni în stradă, grevele se extind în şi în Marea Britanie care lovită de cea mai mare grevă din ultimul deceniu, cu şcoli închise şi reţele feroviare nefuncţionale

Peste jumătate de milion de muncitori britanici urmează să intre în grevă miercuri împreună cu sindicatele din multiple sectoare de activitate din cauza disputelor privind salariile şi condiţiile de muncă, scrie CNBC.

Printre aceştia se numără 300.000 de profesori din Anglia, despre care Uniunea Naţională pentru Educaţie spune că au suferit o reducere a salariilor în termeni reali cu cel puţin 23% din 2010; profesori din două sindicate din Scoţia; aproximativ 100.000 de funcţionari publici din peste 100 de departamente, inclusiv instructori auto, pază de coastă şi personal al Departamentului de Muncă şi Pensii; 70.000 de lucrători din universităţi, inclusiv lectori şi personal de securitate; precum şi aproximativ 100.000 de mecanici de tren.

De asemenea, şi vecina de pe continent, Franţa s-a confruntat cu proteste de amploare, luni, ce vizau exprimarea nemulţumirii cu privire la propunerea guvernului de a creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Ca urmare a grevelor, transporturile, în special cel feroviar, şi procesul educaţional au fost grav perturbate sau chiar întrerupte.

Până în acest moment guvernul francez nu a lasat să se înteleagă ca va ceda în faţa protestelor de amploare, preşedintele Macron declarând pentru TF1, în luna decembrie, că „dacă nu impunem aceste reforme, sistemul de pensii este in pericol”.

În Regatul Unit o astfel de grevă pe scară largă nu a mai avut loc din 2011, când se estimează că peste un milion de oameni au protestat.

Zeci de mii de şcoli vor fi închise sau parţial închise, călătoriile cu trenul şi alte servicii vor fi întrerupte, în timp ce muncitorii vor organiza mitinguri.

Cererile variază în funcţie de sindicat, dar includ creşteri salariale pentru a face faţă inflaţiei şi reforma pensiilor.

Protestele vor fi, de asemenea, împotriva unui proiect de lege care a fost adoptat marţi în Camera inferioară a Parlamentului, care urmăreşte să impună niveluri minime de serviciu în unele sectoare, unii lucrători putând fi concediaţi dacă refuză să lucreze atunci când este necesar în zilele de grevă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Marea Britanie,
greva

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.