Dincolo de graniţe

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 26 martie 2020 392 afişări

Au început întâi să se preocupe de ceea ce mâncau ei înşişi, apoi s-au gândit că, poate, „strategia” lor le-ar fi de folos şi altora. Aşa că au decis să „treacă graniţa” de la o alimentaţie haotică la una chibzuită, cu mâncare sănătoasă, făurită de producători locali. Şi aşa au ajuns la Graniţa urbană, o băcănie – virtuală momentan – ce se pregăteşte să-şi facă loc în piaţă.

„Povestea businessului nostru a luat naştere din dorinţa de a oferi oamenilor acces la produse sănătoase, artizanale, din mediul rural, dar şi pentru a oferi o rampă de lansare micilor producători din România şi, mai ales, producătorilor de lucruri handmade”, povesteşte Robert Tudor, cel care, alături de soţia sa, Claudia Tudor, a pus bazele conceptului Graniţa urbană.

Amândoi au lucrat în domeniul HoReCa. Robert Tudor a făcut înconjurul lumii de două ori pe un vas de croazieră, dar a ales să revină în România, unde a împletit jobul de bucătar cu cel în domeniul vânzărilor. După câteva încercări în domeniul antreprenoriatului, s-a încumetat să mai facă una. Cu numele de Graniţa urbană.

„Este un pas riscant, dar motivant. Profilul de business este unul nişat. Investiţia iniţială este de 10.000 de euro, dar mizăm în mare parte pe reinvestirea în totalitate a profitului în primii doi ani de activitate”, spune el.

Businessul a fost pus pe picioare la începutul acestui an, iar în decursul primăverii băcăniei online ar trebui să i se alăture şi un punct fizic de vânzare în Otopeni, lângă Capitală. Ca simbolistică, magazinul va fi exact la graniţa dintre Bucureşti şi judeţul Ilfov.

„Produsele pe care le comercializăm acum sunt fabricate pe tot teritoriul României. Este vorba despre produse precum zacuscă şi dulceaţă din Comăneşti şi Gura Ocniţei, specialităţi din peşte din Bucovina, brânză din Cund, bere artizanală din Bucureşti şi Sibiu, produse handmade din Bucureşti, cosmetice organice din Prahova.”

Băcănia include, aşadar, şi produse nonalimentare, care poartă însă, şi ele, pecetea de „fabricat în România”. Graniţa urbană vinde, de asemenea, fructe, legume şi băuturi răcoritoare din Buftea, produse vegane din Dobrogea, făină şi mălai provenite din agricultură ecologică din judeţul Vrancea, muştar artizanal din Tecuci, vin din Dealu Mare, miere şi produse din miere de la trei producători din Gohor, Pătârlagele şi Dobârceni. De toate pentru toţi.

„Planurile pentru 2020 cuprind dezvoltarea brandului prin participarea la târguri şi evenimente de profil, dar şi reinvestirea profitului în publicitate online şi integrarea cât mai multor producători pe platformă”, spune Robert Tudor.

Cine cumpără? În general, oamenii care nu au timpul necesar să meargă la cumpărături în magazine sau cei aflaţi în căutare de produse naturale, bio şi artizanale.

Cei doi antreprenori care au creat Graniţa urbană vor să exploateze şi mai mult această nişă a produselor cât mai apropiate de obiceiurile strămoşeşti.

„Anul acesta sau cel târziu anul viitor vrem să facem şi o linie de producţie proprie şi vrem să organizăm ateliere de gătit la ceaun, o tehnică aparte pe cale de dispariţie, care se mai regăseşte doar în mediul rural. Oamenii trebuie să cunoască tehnica de preparare a bucatelor şi atmosfera care se regăsea în ograda de altădată.”


I See Stars – brand de haine (Bucureşti)

Fondator: Anda Onescu

Investiţie iniţială: 15.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 42.000 de euro

Prezenţă: magazine din Bucureşti (Dacia 24) şi Constanţa (Alinette)


Captain Bean – reţea de cafenele (Cluj-Napoca)

Fondator: Bogdan Pandea

Investiţie iniţială: 7.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 250.000 de euro

Prezenţă: Cluj-Napoca


Yes, Please! – cărţi şi cupoane personalizate (Bucureşti)

Fondatori: Raluca şi Dan Cristea

Investiţie iniţială: 6.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 50.000 de euro

Prezenţă: Cărtureşti, BookCity, InMedio, eMag


Maestoso Design – producţie de accesorii (Bucureşti)

Fondator: Claudia Tecuceanu

Investiţie iniţială: 35.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de euro

Prezenţă: online, showroom propriu, magazine partenere din străinătate


Chicineta – brand de farfurii

cu mesaje (Bucureşti)

Fondator: Oana Titică

Investiţie iniţială: 1.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de lei (63.000 de euro)

Prezenţă: online, Bucureşti Mall


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.