Deputaţii aprobă proiectul care prevede blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare

Postat la 10 decembrie 2013 40 afişări

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care prevede blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor în penitenciare în scopul combaterii ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice de către deţinuţi prin folosirea dispozitivelor de comunicare, inclusiv a telefoanelor mobile.

Deputaţii aprobă proiectul care prevede blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare

 Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat cu 308 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Textul legislativ prevede că blocarea şi întreruperea comunicaţiilor se realizează în scopul prevenirii utilizării de către deţinuţi a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile. Blocarea comunicaţiilor se poate face printr-un semnal electromagnetic sau modificarea a însuşi mediului de propagare, se arată în proiect.

Stabilirea unităţilor penitenciarele în care se vor instala aceste sisteme de bruiaj se va face după evaluarea vulnerabilităţilor pe linia siguranţei deţinerii, ţinându-se cont de numărul de dispozitive de comunicare la distanţă descoperite, amplasarea geografică şi arhitectura penitenciarului, numărul de persoane private de libertate deţinute şi regimul de executare în care acestea sunt incluse, precum şi implementarea sistemelor integrate de pază, supraveghere video şi control acces.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/deputatii-aproba-proiectul-care-prevede-blocarea-radiocomunicatiilor-in-penitenciare-11753218
11753218
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.