Decizie ŞOC de la LIDL. La numai şase ani după ce a venit în România, retailerul a făcut ANUNŢUl care zguduie piaţa din România

Postat la 13 octombrie 2017 8592 afişări

Discounterul german Lidl, prezent oficial pe piaţă din 2011, va deschide în fiecare din următorii ani cel puţin zece noi magazine, ţinta următoare fiind să ajungă la 300 de unităţi faţă de 210 în prezent.

 Decizie ŞOC de la LIDL. La numai şase ani după ce a venit în România, retailerul a făcut ANUNŢUl care zguduie piaţa din România

Astfel, an de an doar în magazine compania va investi peste 20 mil. euro. Discoun­terul german îşi concentrează atenţia pe oraşele mari şi în special pe Bucureşti.

 

„În prezent avem 210 magazine în România, dintre care circa 10% în Bucureşti. Capitala este cel mai important oraş, atât ca populaţie, cât şi ca putere de cumpărare, astfel că loc de expansiune încă mai există. Puterea de cumpărare ajunge să fie şi de două ori mai mare decât în restul ţării. În acest context, este cel mai important centru de expansiune pentru noi, şi nu numai, spune Frank Wagner (43 de ani), exe­cu­tivul care conduce operaţiunile locale ale Lidl în România din poziţia de preşedinte al consiliului de conducere.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.