De unde vin produsele din magazinele Kaufland şi ce decizie istorică a luat compania în legatură cu magazinele din România

Autor: Andra Stroe Postat la 23 decembrie 2020 7164 afişări

De unde vin produsele din magazinele Kaufland şi ce decizie istorică a luat compania în legatură cu magazinele din România

În urma extinderii programului de stimulare a producţiei interne lansat în 2017 de Kaufland, retailerul anunţă că, de astăzi, carnea de porc de la Raftul Românesc provine de la porci nu doar crescuţi, ci şi născuţi în România, devenind primul lanţ de magazine care adoptă această măsură.

„România are nevoie de investiţii în agricultură, ca să se dezvolte, iar noi lansăm un model ce sperăm să fie susţinut de toată piaţa, nu doar de noi. Obiectivul nostru este să avem 100% carne de porc românească în magazine. Vom continua să investim în dezvoltarea producţiei interne de porci, cu scopul de a oferi carne proaspătă numai de la porci care s-au născut în România”, declară Valer Hancaş, director comunicare şi corporate affairs Kaufland România.

În prezent, în toate magazinele Kaufland, carnea livrată provine de la peste 5.000 de porci născuţi şi crescuţi în plan local, anunţă compania. Demersul, început în urmă cu 3 ani, vine ca răspuns la faptul că 60% din carnea de porc din România provenea din import. „Creşterea producţiei interne aduce beneficii economiei şi agriculturii româneşti, ce nu va mai depinde de importuri, aspect cu atât mai important în această perioadă. […] În plus, datorită faptului că sunt născuţi şi crescuţi în România, se elimină nevoia de transport a purceilor, factor de stres cu impact asupra calităţii cărnii”, spun reprezentanţii Kaufland.

Odată cu acest demers, compania lanseză şi un nou program agricol prin care sprijină fermierii să adere la standarde superioare de creştere a animalelor, prin implementarea, în ferme, a unui model de dezvoltare a agriculturii şi bunăstării animalelor în lanţul de aprovizionare cu carne de porc, structurat pe patru paliere: Colaborarea directă cu fermierii; introducerea unor standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor; introducerea unui sistem de hrană, cu cereale 100% româneşti, analizate periodic; introducerea unui sistem de audit de siguranţă şi calitate pentru ferme, hrana porcilor, precum şi de monitorizare a sănătăţii porcilor.

Noul program cuprinde momentan şapte ferme de porci din ţară, grupate în Cooperativa Agricolă Siliştea Producţie Suine, ce furnizează carne proaspătă de porc în magazinele Kaufland România, în volum de peste 2.000 de porci pe săptămână. Obiectivul Kaufland este ca în următorii ani, toată carnea de porc din reţea să provină din astfel de ferme ce vor livra porci născuţi şi crescuţi în România, la standarde ridicate. Reprezentanţii Kaufland spun că spaţiile de creştere au fost dotate şi cu jucării din lemn pentru porci, „care îi ajută să fie mai relaxaţi şi, în consecinţă, mai sănătoşi”. 

Pe viitor, reprezentanţii companiei speră să coopteze în program şi alţi fermieri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
porci,
carne,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.