De astăzi nivelul minim al amenzii se dublează. Detaliul care te poate scăpa de o amendă de minim 10.000 de lei

Autor: Alexandru Nanu Postat la 18 iulie 2020 413 afişări

De astăzi nivelul minim al amenzii se dublează. Detaliul care te poate scăpa de o amendă de minim 10.000 de lei

De astăzi, nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane se vor majora, conform celei mai recente legi publicate în Monitorul Oficial.

Mai exact, este vorba despre Legea 129/2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Legea 129/2020 prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea regulilor privind combatea ambroziei.

Astfel, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, conform noilor modificări.

Nivelul minim al amenzilor pentru persoanele fizice a crescut de la 750 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pentru persoanele fizice, nivelul minim al amenzii s-a dublat de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.