Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Autor: Stefan Musgociu Postat la 04 decembrie 2013 42 afişări

Cursul de schimb a fluctuat în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, după ce în prima parte a zilei de marţi a urcat până aproape de 4,48 lei/euro, ca urmare a deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a nu aproba memorandul cu FMI.

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Cursul valutar BNR. Vedeţi aici evoluţia principalelor valute la cursul oficial BNR

La debutul şedinţei de miercuri, euro a fost cotat la 4,4585 - 4,4615 lei, foarte uşor sub nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4600 - 4,4620 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a urcat până la 4,4650 - 4,4670 lei/euro, cu 0,5 bani (0,1%) peste închiderea de marţi, în cadrul unor tranzacţii cu volume mult mai mici decât cele de miercuri, când rulajele au foarte ridicate.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4605 - 4,4630 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de marţi din jurul orei 16:30.

"Piaţa este relativ calmă astăzi (miercuri - n.r.), însă tendinţa este în continuare de depreciere. Străinii au cumpărat euro ieri şi au dus cursul până aproape de 4,48 lei/euro, iar BNR a început să vândă euro şi să cumpere lei aproape de momentul când sunt luate cotaţiile în funcţie de care este anunţat cursul de referinţă. Volumele de marţi au fost foarte ridicate, apropiate chiar de cele când JP Morgan a inclus obligaţiunile României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe pieţele emergente (anunţul a fost făcut în luna ianuarie, iar obligaţiunile au fost introduse de la 1 martie în indicele JPMorgan GBI-EM Index Series - n.r.)", a afirmat un dealer.

În prima parte a şedinţei de marţi cursul a urcat cu 1%, până la 4,4780 lei/euro pe piaţa interbancară, pe rulaje în creştere, potrivit dealerilor, care spun că jucătorii mizează pe deprecierea leului pe termen scurt, ca urmare a suspendării acordului cu FMI.

Majoritatea economiştilor apreciază că amânarea aprobării primei evaluări a acordului cu FMI va avea un impact limitat asupra pieţelor financiare, inclusiv pentru faptul că înţelegerea este de tip preventiv, iar măsurile fiscale sunt deja aprobate, iar investitorii se aşteaptă ca România să respecte angajamentele.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

BNR a publicat marţi un curs de referinţă în creştere, la 4,4684 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimele două luni şi jumătate.

Rata de schimb afişată marţi este cu 3,25 bani peste nivelul de luni, de 4,4359 lei/euro. Un curs superior, de 4,4711 lei/euro, a fost anunţat de banca centrală pe 25 septembrie.

Totodată, cursul de schimb leu/dolar american a crescut cu 1,91 bani, la 3,2936 lei/dolar.

Leul s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă urcând la 3,6352 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut la 2% - 2,5% pe an, după ce marţi au fost de 1,58% - 2,08% pe an.

"Lichiditatea din piaţă a mai scăzut ieri, după ce BNR a cumpărat lei, iar băncile au început să mai ridice uşor dobânzile pentru a atrage lei, având în vedere că plăţile la buget urmează să fie realizate ceva mai repede în această lună, din cauza sărbătorilor de iarnă şi a zilelor libere care ar urma să fie acordate între Crăciun şi Anul Nou", a spus un dealer.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CURS,
DESCHIDERE,
/actualitate/cum-evolueaza-cursul-de-schimb-miercuri-dimineata-11739588
11739588
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.