Courtyard Bucharest Floreasca: 80% dintre clienţi sunt din segmentul corporate

Autor: Andra Stroe Postat la 20 februarie 2020 70 afişări

Courtyard Bucharest Floreasca: 80% dintre clienţi sunt din segmentul corporate

Cel mai nou hotel deschis în zona de business a Capitalei, Courtyard Bucharest Floreasca, a încheiat 2019 cu un grad de ocupare de aproximativ 40%, o medie remarcabilă pentru finalul de an pentru un hotel nou. Sejurul mediu se apropie de două nopţi de cazare, iar cei mai mulţi clienţi au fost din zona de business.

Courtyard Bucharest Floreasca, cea mai recentă investiţie lansată de Grupul Apex Alliance în România, a încheiat primele trei luni pe piaţă în forţă, cu un grad de ocupare ce a depăşit adesea 95%, cu o scădere organică doar în perioada sărbătorilor de iarnă. Preţul mediu pentru o noapte de cazare a fost de peste 80 euro, iar media şederii s-a apropiat de două nopţi. Cei mai mulţi clienţi ai hotelului din zona de business a Bucureştiului sunt aşa numiţii clienţi “corporate” (80%), însă şi segmentul clienţilor din zona leisure a început să crească de la o lună la alta.

„Am avut un început de forţă, confirmând astfel semnalele pieţii că era nevoie de un hotel de lanţ în această zonă. Solicitările au avut constanţă, în primele trei luni rezultatele fiind foarte bune mai ales că vorbim de finalul anului. Clienţii noştri sunt oameni de afaceri, antreprenori şi nu numai. Poziţionarea ne recomandă în special ca hotel de business fapt pentru care majoritatea clienţilor din hotel sunt clienţi care vin în Bucureşti cu acest scop. Sunt însă şi din ce în ce mai mulţi clienţi al căror scop de călătorie este să viziteze Bucureştiul şi ne aleaga pentru garanţia oferită de brandul Marriott, pentru locaţia excelentă în zona de business a oraşului dar şi pentru accesul facil catre toate zonele de interes turistic. Evident toate acestea la un tarif corect, competitiv, a declarat Adrian Adam, General Manager Courtyard Bucharest Floreasca.

Serviciile de cazare în cele 259 camere ale hotelului au generat anul trecut 80% din cifra de afaceri a hotelului, în timp ce restul de 20% reprezintă veniturile restaurantului cu filozofie nordică SOLT Dining şi venituri din evenimente desfăşurate în cele 7 săli de conferinţă ale hotelului.

Specificul zonei şi al clienţilor confirmă gradul de ocupare mai ridicat din timpul săptămânii şi mai redus în weekend însă şi pe acest segment tendinţa este de creştere. Astfel, o categorie de clienţi care începe să capete constanţă o reprezintă şi cea a celor care se cazează la Courtyard Bucharest Floreasca pentru relaxare, deşi sunt rezidenţi în ţară sau chiar în oraş. Aceştia fie doresc să celebreze o ocazie specială printr-o escapadă urbană, fie doresc să beneficieze de avantajele capitalei la final de săptămână (cluburi, oferta variată de shopping etc).

„Putem spune că începe să fie o tendinţă şi la noi – destul de populară în străinătate, să-ţi petreci weekendul la hotel. Dacă lucrezi în zonă eşti foarte aproape de birou luni dimineaţa şi, în plus, te bucuri de serviciile hotelului fără a fi foarte departe de casă. Fie că sărbătoresc ceva special sau doresc un weekend relaxant, experienţa este din ce în ce mai savurată de cupluri”, a mai precizat Adrian Adam.

Pentru anul în curs, reprezentanţii Courtyard Bucharest Floreasca estimează un grad de ocupare de cel puţin 65%, cu vârfuri în mijlocul săptămânii când hotelul se ocupă la capacitate maximă.

„Piaţa hotelieră din România este într-o continuă dinamică, iar noi ne bazăm pe faptul că recomandările clienţilor generează deja un număr important de noi rezervări”, a mai precizat Adrian Adam.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
clienti,
floreasca,
hotel

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.