Controverse în Italia privind un proiect de creare a unor "zone de prostituţie" în marile oraşe

Autor: Departamentul Externe Postat la 09 aprilie 2015 108 afişări

Italia ar putea introduce "zone pentru prostituţie" în marile oraşe, în tentativa de reglementare şi limitare a acestui fenomen, criticii denunţând o încercare a legitimare a exploatării femeilor în scopuri economice.

Mai multe partide italiene propun crearea unor "zone speciale" pentru prostituţie în oraşe precum Roma, urmând să fie stabilite condiţii referitoare la verificarea sănătăţii prostituatelor şi evaluarea fiscală, informează site-ul agenţiei ANSA.

Planul, susţinut de politicieni din cadrul partidului Forza Italia (centru-dreapta), Mişcarea antisistem 5 Stele şi Partidul Democrat (PD), urmează să fie dezbătut în comisii senatoriale. Unii politicieni susţin că este vorba de recunoaşterea unei realităţi. "Nu se gândeşte nimeni în Italia că prostituţia poate fi desfiinţată", a declarat Pierpaolo Vargiu, din cadrul partidului Opţiunea Civică.

Stabilirea zonelor va fi decisă de autorităţile municipale. În Roma a existat deja o dezbatere privind instituirea unei zone de prostituţie în apropierea cartierului EUR.

"Vrem să combatem traficul de persoane şi reducerea la sclavie a femeilor de către grupurile infracţionale", susţine senatoarea Maria Spilabotte (Partidul Democrat). "Aceste reglementări ar satisface şi nemulţumirile cetăţenilor care s-au săturat să vadă prostituţia peste tot", adaugă Spilabotte.

Însă criticii denunţă o tentativă de legalizare a prostituţiei prin legitimarea exploatării femeilor în scopuri economice. Potrivit criticilor, 80 la sută din prostituatele din Italia sunt străine, provenind din Nigeria, România, China, Albania şi Ucraina.

"Obiectivul este de fapt legalizarea prostituţiei, printr-o serie de aşa-numite «intenţii bune» - combaterea traficului de persoane, ţinerea acestor practici departe de şcoli şi locaşuri de cult. Dar, din experienţa altor ţări, ştim că legalizarea acestei practici - chiar când este făcută din liberă alegere - este o formă de exploatare în scopuri economice", arată, într-un editorial, cotidianul Avvenire, al Conferinţei Episcopilor Italieni.

Organizaţiile care se opun traficului de persoane şi prostituţiei au contestat iniţiativa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ITALIA,
PROSTITUŢIE,
/actualitate/controverse-in-italia-privind-un-proiect-de-creare-a-unor-zone-de-prostitutie-in-marile-orase-14115304
14115304
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.