CONFERINŢA MEDIAFAX - Gerea: E adevărat că nu avem o strategie energetică, dar nici Europa nu are

Autor: Carol Dan Postat la 19 mai 2015 85 afişări

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Energy, că este adevărat că România nu are încă o strategie energetică, dar nici la nivelul Uniunii Europene încă nu este clară direcţia comună în acest domeniu.

"E adevărat că nu avem o strategie energetică, dar vedeţi că nici la nivel european aceste lucruri nu sunt clarificate încă", a firmat Gerea.

Potrivit acestuia, energia este viitorul şi este un element de securitate, iar dacă unele state folosesc energia ca o armă, atunci "armele sunt un rău necesar".

Securitatea energetică este şi pilonul viitoarei strategii energetice a Uniunii Europene, iar în ce priveşte România un mix energetic echilibrat este esenţial.

"Trebuie să construim o stretagie flexibilă care să se poată adapta noilor provocări. Ar fi fost extraordinar dacă aveam o stregie de reindustrializare pe care să ne putem baza. Din motivul acesta nu putem lega cele două strategii, dar putem construi pilonii pe care să o dezvoltăm", a continuat Gerea.

În opinia lui, cel mai important lucru este ca România să aibă suficeinte surse de energie şi capacităţi de producţie, iar în acest context el a enumerat câteva proiecte pe care Guvernul le consideră esenţiale. Printre aceste proiecte se numără investiţie de peste 6 miliarde euro în două noi reactoare nucleare la centrala din Cernavodă, finlaizarea hidrocentralei Tarniţa, judeţul Cluj, şi construirea unei termocentrale de 5-600 MW în Oltenia.

"Cel mai important lucru este să avem surse, surse alternative, şi România se mişcă în această direcţie. De aceea, trebuie să avem capacităţi de producţie suficiente care să poată folosi resursele noastre şi pe cele importate. Va trebui să facem ajustări, probabil importante, de aceea trebuie să fim atenţi să păstrăm un mix energetic echilibrat", a mai spus Gerea.

În februarie, Gerea a declarat că viitoarea strategie din domeniul energiei va fi centrată pe conceptul de securitate energetică şi ar putea fi finalizată în septembrie sau octombrie.

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a prezentat la finele anului trecut o parte din viitoarea strategie energetică.

Potrivit documentului elaborat de Departamentul pentru Energie, obiectivele noii strategii energetice sunt securitatea alimentării cu energie şi menţinerea unui preţ suportabil la consumatorii finali şi protecţia mediului, iar necesarul de investiţii în sector se ridică la 100 miliarde euro până în 2035.

Printre temele supuse dezbaterii în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Energy se numără, pe lângă Strategia energetică a României 2015-2035, securitatea energetică în contextul geostrategic, Uniunea Energetică Europeană şi convergenţa energetică, dar şi mixul energetic al României în prezent şi în perspectivă, importurile şi exporturile de energie şi alternative la sursele convenţionale.

Alte teme discutate la eveniment sunt: energia nucleară ca soluţie pentru România şi situaţia RAAN, fluctuaţiile preţului carburanţilor, amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gaze şi impactul asupra consumatorului final de energie, dar şi noutăţile programului de privatizare a companiilor de stat şi vânzarea pachetelor de acţiuni pe bursă, investiţii în sectorul energetic românesc şi finanţarea investiţiilor în energie prin intermediul băncilor, al Bursei şi al fondurilor de investiţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ENERGIE,
STRATEGIE,
/actualitate/conferinta-mediafax-gerea-e-adevarat-ca-nu-avem-o-strategie-energetica-dar-nici-europa-nu-are-14292309
14292309
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.