Comisia Europeană critică dur decizia Ungariei de a construi un zid la frontiera cu Serbia

Autor: Departamentul Externe Postat la 18 iunie 2015 444 afişări

Comisia Europeană critică decizia Ungariei de a construi un zid de securitate de-a lungul graniţei cu Serbia pentru a împiedica pătrunderea imigraţilor pe teritoriul ungar şi recomandă căutarea unei soluţii alternative la problema imigraţilor, informează site-ul publicaţiei The Wall Street Journal.

Natasha Bertaud, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a anunţat că decizia Ungariei de a construi un zid de apărare în scopul reducerii numărului de imigranţi nu intră în contradicţie cu reglementările comunitare, dar că este important ca fiecare ţară să permită accesul persoanelor cu o solicitare legimită pe teritoriul ţării respective.

"Comisia Europeană nu promovează construirea zidurilor de apărare şi încurajează statele membre să găsească măsuri alternative. Nu cu mult timp în urmă, am dărâmat ziduri în Europa. Nu ar trebui să le construim din nou", a precizat Natasha Bertaud.

Guvernul Ungariei a dat miercuri o hotărâre prin care s-a aprobat construirea unui zid înalt de patru metri pe o distanţă de 175 de kilometri, de-a lungul graniţei cu Serbia. Ambele ţări au devenit puncte de tranzit pentru imigranţi din Siria, Afganistan şi alte ţări, în încercarea lor de a ajunge în state cu un nivel de trai mai ridicat, din nordul şi vestul Europei.

Natasha Bertaud a semnalat faptul că UE se concentreză asupra acestei probleme, în sensul că ar putea oferi Guvernului ungar aceeaşi soluţie la problema imigraţilor folosită în cazul Italiei sau al Greciei. UE încercă să pună la punct un mecanism automat pentru distribuirea imigraţilor, prin relocarea lor în alte ţări. Atât Ungaria, cât şi alte state membre au respins cu vehemenţă acest plan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
UNGARIA,
SERBIA
/actualitate/comisia-europeana-critica-dur-decizia-ungariei-de-a-construi-un-zid-la-frontiera-cu-serbia-14471032
14471032
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.