Cine cumpara afacerea Ursus

Autor: Ioana Mihai Postat la 13 decembrie 2016 1641 afişări  

Cine cumpara afacerea Ursus
Cine cumpara afacerea Ursus

Grupul japonez Asahi Group Holdings cumpără operaţiunile de pe pieţele est europene ale InBev, într-o tranzacţie de 7,8 miliarde de dolari, relatează Reuters. Anunţul oficial ar urma să fie făcut azi.

Anheuser-Busch InBev a acceptat să-şi vândă mărcile de pe pieţele est euopene, care se referă la operaţiunile din Republica Cehă (Pilsner Urquel), din Polonia (Tyskie şi Lech) şi Ungaria (Dreher).

Reprezentanţii grupului japonez au refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

Această tranzacţie ar putea fi cel mai mare deal pe care grupul japonez îl face în extinderea operaţiunilor sale cu bere pe pieţe străine. În Europa Asahi a preluat deja operaţiuniele de pe pieţele vestice ale SABMiller.

Pe piaţa românească, SABMiller este prezent prin intermediul Ursus Breweries, liderul pieţei de bere, care are în portofoliu mărci precum Ursus şi Timişoreana.

Afacerea cu japonezii are rolul de a îndeplini condiţiile necesare pentru ca AB InBev să poată finaliza preluarea SABMiller. AB InBev este la un pas de a finaliza achiziţia SABMiller, tranzacţie de peste 80 mld. euro condiţionată, printre altele, de vânzarea activelor SABMiller în Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România.

Anterior, despre interesul grupului sud-african SABMiller de a găsi un cumpărător pentru operaţiunile de pe pieţele est europene, reprezentanţii producătorului de bere spuneau: „Aprobarea din partea Comisiei Europene pentru achiziţia SABMiller de către AB InBev a inclus angajamentul AB InBev de a vinde afacerile SABMiller din Europa Centrală şi de Est (CEE). După schimbarea controlului, ca parte a acestui angajament, AB InBev implementează obligaţii de tip «hold separate»“. Acestea presupun o izolare a afacerilor de restul operaţiunilor păstrate din AB InBev/SABMiller Group pentru a fi asigurată competitivitatea operaţiunilor din CEE precum şi independenţa de restul grupului AB InBev între momentul schimbării controlului şi cel al vânzării“. Ursus Breweries a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei (355 mil. euro) şi un profit de 44 mil. lei (circa 10 mil. euro).

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe cocostiri.ro

Bani pentru leacurile viitorului Bani pentru leacurile viitorului

Eforturile de cercetare şi dezvoltare (R&D) din industria farmaceutică sunt realizate într-un context de risc: doar 2 din 3 medicamente noi lansate pe piaţă au potenţialul de a returna investiţia iniţială. Janssen, divizia farmaceutică a Johnson & Johnson, este compania cu cel mai mare buget de investiţii R&D la nivel global, iar anul trecut a investit în România peste 1 milion de euro în acest domeniu.

vezi continuarea
ZF.ro
Bomba a EXPLODAT în această dimineaţă. ADEVĂRUL care cutremură România. Ce s-a putut afla despre Bucureşti şi Ardeal este şocant Bomba a EXPLODAT în această dimineaţă. ADEVĂRUL care cutremură România. Ce s-a putut afla despre Bucureşti şi Ardeal este şocant
ONE.ro
Cât a câştigat Gheorghe Visu pentru "Toate pânzele sus"! Suma e fabuloasă Cât a câştigat Gheorghe Visu pentru "Toate pânzele sus"! Suma e fabuloasă
Ştefan Bănică s-a căsătorit în secret, în Bulgaria
SUMA incredibilă cerută de Delia pentru a cânta la un eveniment
Descopera.ro
BREAKING NEWS! NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ''super-Pământul'' care lipsea. ''Ne rezolvă astfel o mare problemă şi asta este FABULOS'' BREAKING NEWS! NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ''super-Pământul'' care lipsea. ''Ne rezolvă astfel o mare problemă şi asta este FABULOS''
BREAKING NEWS! Descoperire uriaşă anunţată în urmă cu puţin timp de cel mai mare centru de cercetare a UNIVERSULUI. ''Are efecte asupra Pământului''
VIDEO. FENOMENUL din Pădurea BACIU care îi contrariază pe cei mai mari oameni de ştiinţă. Venit să îl analizeze din nou, un savant a făcut o descoperire ŞOCANTĂ la miezul nopţii. ''A apărut ca din ceaţă...''
Go4it.ro
Omul care a salvat acum 34 de ani omenirea de la posibila DISPARIŢIE a murit. Povestea puţin cunoscută a unui adevărat erou şi a unei erori de computer care putea aduce Apocalipsa Omul care a salvat acum 34 de ani omenirea de la posibila DISPARIŢIE a murit. Povestea puţin cunoscută a unui adevărat erou şi a unei erori de computer care putea aduce Apocalipsa
Suntem urmăriţi pe ascuns, chiar acum, de o civilizaţie EXTRATERESTRĂ post-organică, nemuritoare? Acest reputat expert de la Yale şi Princeton crede că este foarte posibil. Iată MOTIVELE sale
Huawei Mate 10 Pro şi ediţia Porsche Design, prezentate oficial
Csid.ro
Iata ce femei ii enerveaza pe barbati, in pat! Iata ce femei ii enerveaza pe barbati, in pat!
3 elemente cheie într-un regim de scădere în greutate
Infidelitate: De ce înşală bărbaţii femeile pe care le iubesc? Psihologul explică

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.